Selecţie pentru studenţii care doresc să lucreze în Germania

0
468

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunţă organizarea selecţiei pentru studenţii care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanţei de vară 2017 (minim 2 luni). Condiţii de participare: vîrsta cuprinsă între 18 şi 35 ani; studenţi la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, la cursuri de zi; cunoştinţe bune/foarte bune de limba germană. Documente necesare: copie act de identitate (cu o valabilitate de minim 6 luni); fişa de solicitare – Bewerbung 2017 – completată în 2 exemplare la calculator şi semnată (formularul tipizat şi modelul de completare al acestuia se regăseşte pe site-ul A.N.O.F.M, www.anofm.ro); adeverinţa de la facultate în care să se specifice anul de studii şi ce tip de cursuri urmează (tipizat facultate); adeverinţa de la facultate – Immatrikulationsbescheinigung (formularul tipizat în varianta germană/engleză, germană/română, în funcţie de solicitarea instituţiei de învăţămînt, precum şi instrucţiunile de completare sînt postate pe site-ul A.N.O.F.M, www.anofm.ro); 3 fotografii tip paşaport; copie permis de conducere (dacă este cazul).
Înregistrarea dosarelor se va desfăşura în perioada 05.01.2017 – 09.02.2017, în intervalul luni – joi, orele 09.30 – 15.30 şi vineri orele 09.30 – 12.30, la sediul Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă din judeţul de domiciliu sau din judeţul în care se află instituţia de învăţămînt superior la care este înregistrat studentul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.