Poliţiştii rutieri au depistat un băimărean care conducea un autoturism, cu număr fals de înmatriculare, pe DN 1C. În cauză a fost întocmit dosar penal iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsuri legale.
Marţi, 10 ianuarie, la ora 11.30, poliţiştii rutieri care acţionau pentru supravegherea traficului rutier pe DN 1C, pe raza localităţii Lăpuşel, au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia se afla un băimărean, în vârstă de 33 de ani. În urma verificărilor, s-a constatat că, numărul de înmatriculare al autoturismului era fals. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările, iar la finalizarea lor vor fi dispuse măsuri legale.
Conform Codului Penal, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.