Apelul făcut către parlamentari să se întoarcă la muncă este superfluu (a fost convocată sesiunea extraordinară), sîntem siguri că partidele din opoziţie au abilitatea vreme de un mandat să provoace continuu puterea, căzînd deseori în discreditate şi atac la persoană, iar partidele aflate la putere nu găsesc o cale de dialog şi consultare cu societatea civilă şi mereu regresează în autism politic. Alianţa PSD-ALDE n-ar trebui să facă greşeala să ia decizii unilaterale, nediscutate în Parlament, deoarece nu le va mulţumi nimeni că forţează limitele democraţiei. Atenţie deci la conducera împreună, la gîndirea moale, adversarul politic avînd dreptul să fie consultat şi să îşi spună părerea, chiar dacă asta amînă luarea unor decizii. Căci nimic nu este mai important decît jocul democratic!
Însă ce faci dacă lupta politică devine un război al nervilor? Rişti să cedezi în faţa provocărilor pe faţă, venite din partea opusă. Tratarea cu detaşare, ba chiar şi cu umor, este esenţială. Pînă la urmă, nimic nu poate fi prea grav la porţile Parlamentului. Este nevoie să mai şi zîmbim, nu putem trăi precum roboţii. Conducătorii ne pot îndemna la muncă, vedem că ei înşişi se înhamă cu toată forţa la rezolvarea problemelor apărute, dar acest efort trebuie ponderat, să lăsăm loc şi pentru plăcerea de a fi. Românii sînt de două tipuri comportamentale, unii muncesc opt ore pe zi şi alţii nu muncesc opt ore pe zi, ci se ocupă cu orice altceva ce nu are legătură cu efortul. Majoritatea leneşilor cronici îşi exprimă nemulţumirea, îi acuză pe cei din jur cu vorbe neînsoţite de dovezi, se grăbesc să emită păreri pe baza unor informaţii la mîna a treia, iar zîmbetul lor este mai degrabă un rictus acuzator, de tipul: Ceilalţi merită să fie traşi în ţeapă, în piaţă!
Există o masă critică de cetăţeni cu numele, care se consideră din start mai îndreptăţiţi decît ceilalţi la beneficiile societăţii. Iată, politicienii sînt primii care au dreptul după legi şi sînt în poziţia să primească avantaje, iar lor li se alătură categoriile sociale speciale din sistemul bugetar. Se produce pe corpul social de elită, de la o vreme încoace, un fel de igrasie morală, de pierdere a bunului simţ. Aceşti domni din vîrful ierarhiei se consideră în ascendenţa celor de rînd şi ne mint în faţă. Este nevoie de adevăr, lumea noastră se sufocă dacă nu vom spune cele ce sînt. Singurul medicament care vindecă societatea este adevărul afirmat fără de patimă. Atunci cînd se dau cărţile pe faţă, zîmbetul mincinoşilor se transformă în grimasă. Nu trebuie să ne întrebăm de ce ţara merge ca racul, de vreme ce aceşti domni din clasele sociale suspuse progresează fără de merit într-un an cît alţii într-o viaţă de muncă.
Poate ar trebui să înţelegem mai repede că naţiunea noastră se află în anul 2017 în faţa unei provocări. Am dori să urmeze o perioadă de stabilitate socială, în care să ne descreţim frunţile. Am dori să nu mai vedem oameni nervoşi, care te ceartă orice ai face, dovedind că psihicul lor este instabil. Considerăm că Parlamentul trebuie să elimine total imunitatea politicienilor, astfel ca atacul la persoană, calomnia, insulta şi denigrarea politică să poată fi aduse mai des în faţa judecătorilor.
Constituţia prevede dreptul cetăţeanului, inclusiv al politicianului, la propria imagine, chiar dacă stresul cotidian ne face incapabili să zîmbim cu toată gura. În serviciul public de stat, cel puţin, ar trebui să se afle doar oameni care zîmbesc cu toată gura. Aceasta este reţeta!
