Cu cîteva săptămîni în urmă m-am împiedecat de o ştire căreia nu am vrut să-i dau crezare. Adică în Franţa, de cîţiva ani leagănul de Crăciun nu mai este binevenit în spaţiul public francez fiind socotit o „emblemă religioasă” pentru a nu-i supăra pe cei care nu sunt creştini. Dacă bine ne amintim, chiar creştinismul nu mai este privit cu suflet bun chiar la el acasă. Este atacat pentru a fi izgonit din Franţa de secularişti agresivi şi unii liberi cugetători care doresc să şteargă simbolurile creştine din viaţa societăţilor moderne. De subliniat că este vorba numai de cele creştine deoarece alte simboluri religioase au mare trecere în numele unei corectitudini politice vor să se despartă de timpul creştin pentru a lăsa cale liberă unei lumi în derivă. Ceea ce ştiam că a fost Turnul Babel. Ieslea lui Hristos, la fiecare sfîrşit de an, devine prilej de confruntări ideologice între fanaticii secularişti, care refuză orice simbol creştin, în spaţiul public şi reprezentanţii dreptei extreme care transformă iubirea de Hristos în vector electoral. După mintea mea nici aşa nu este bine. În aceste zile am citit un text al Luanei Luban care a descoperit în sudul Franţei frumuseţea tradiţiilor de Crăciun. Aici au trăit sfinţi cum au fost Maria Magdalena ori Ioan Casian plecat din Dobrogea, s-a stabilit la Marsilia (secolul al IV-lea) şi a întemeiat monahismul în Apusul Europei. Provence, un fel de Maramureş francez, (o ştiu de la poetul Gerard Bayo) ţine tradiţiile creştine la mare cinste. În ciuda vîntului secular care doreşte a spulbera orice simbol din spaţiul public – consemnează autoarea – tradiţiile provensale au încă viaţă, animă atmosfera sărbătorilor de Crăciun. Ieslea Mîntuitorului are imaginea unei trăiri armonioase. A izgoni scena Naşterii celei Mari din spaţiul public francez pe motiv că ar deranja pe cei necreştini ar fi una din marile greşeli prin intimidarea unui patrimoniu creştin care a făcut istoria acestei naţiuni. Există un curent periculos în Europa care ne fixează că a fii vinovaţi că ne asumăm identitatea. Mă miră să descopăr că tocmai cei fără Dumnezeu dinamitează lumea actuală. Socotesc că rugăciunea nu îndeamnă la violenţă, ci tocmai la echilibru şi toleranţă. Atunci ce aveţi cu creştinii? Într-o parte a lumii apropiate ei sînt persecutaţi li se profanează bisericile, au loc crime de neînchipuit. Asta este lumea care se vrea impusă? Cine vrea să fie laic, fie laic, dar nu spargă ordinea credinţei. După cîte am învăţat pînă la această vîrstă valurile creştine înalţă omul. Nu sfîşie. Mai ales de Sărbătoarea Crăciunului am văzut şi la noi (pe micul ecran) nepermise cuvinte la adresa Naşterii Mântuitorului şi a tradiţiilor româneşti. Că ar fi primitive, care ne scot din istoria actuală. Nu cred! Putem fi moderni cu toate rădăcinile noastre culturale, cu toate tradiţiile care ne înfrumuseţează sărbătorile. Să avem grijă să nu se răcească iubirea dintre oameni. Ce alt simbol mai profund poate depăşi imaginea Ieslei cu Pruncul? Cum spunea Clement din Alexandria Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască. Ieslea Mîntuitorului ne poate feri de Turnul Babel. Mesajul naşterii lui Hristos este unul universal.
