Antreprenorii din România pot să ceară fonduri europene cu limite superioare de 75.000 euro – 2 milioane euro, pentru afaceri cu restaurante pescăreşti, făbricuţe de preparare a peştelui, crescătorii de peşte şi alte asemenea afaceri în domeniul pescuitului şi acvaculturii, în noua sesiune, în valoare totală de 32,1 milioane euro, deschisă, recent, în Programul Operaţional Pescuit 2014-2020.
Potrivit unui anunţ, emis de Autoritatea de Management, în perioada 19.12.2016 – 16.02.2017, ora 17, se depun propuneri de proiecte pentru a fi finanţate din următoarele linii de bani europeni, ajunse la a doua sesiune:
• MĂSURA IV.4 – PRELUCRAREA PRODUSELOR PESCĂREŞTI ŞI DE ACVACULTURĂ – fonduri totale disponibile: 45.172.000 lei;
• MĂSURA I.6: DIVERSIFICAREA VENITURILOR ŞI NOI FORME DE VENITURI – 4.517.200 lei;
• Măsura II. 2 – INVESTIŢII PRODUCTIVE ÎN ACVACULTURĂ – 135.516.000 lei.
Propunerile de proiecte şi cererile de finanţare se depun online, în sistemul electronic MySMIS 2014.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Centrul Regional Cluj – pentru judeţele Cluj, Alba, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj – tel. 0725256233, 0725256234.