Cerc pedagogic într-un spaţiu inedit. Dascălii de la Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu” au organizat cercul pedagogic al profesorilor de limba şi literatura română la Bastionul Măcelarilor din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, într-o atmosferă ce voia să reconstituie aura vremurilor trecute prin autenticitatea spaţiului.
Având ca pretext o temă generoasă, ,,Comuniune şi transfer cultural în satul tradiţional – dezvoltarea competenţelor de comunicare prin proiecte”, cercul pedagogic a cuprins o expoziţie de fotografii, afişe, eseuri, poveşti şi podoabe create de elevi în cadrul proiectelor desfăşurate. De asemenea, activitatea a dorit să prezinte unele exemple de bună practică, dar şi două dintre proiectele educaţionale derulate în şcoală: ,,Maramureşul în straie şi podoabe”, coordonat de profesoarele Ramona Buhai şi Hojda Iulea, precum şi proiectul ,,Călător prin locul meu natal” – coordonat de profesoara Codruţa Dănuţ. „Trăind într-o lume a supertehnologizării, a globalizării, a invadării uneori agresivă a noului, a kitch-ului care îi acaparează pe tineri – pierzându-şi abilităţile practice, de comunicare intergeneraţională, identitatea, îndepărtându-se de valorile, normele străbune care s-au cristalizat în timp, s-a considerat că e bine să se propună programe prin care să se încerce regăsirea echilibrului între modernitate şi tradiţional. Aşa s-a iniţiat proiectul «Maramureşul în straie şi podoabe», prin care adolescenţii de azi, adulţii de mâine, să cunoască, să cerceteze, să recupereze, să decodifice simboluri, mesaje, să le înţeleagă, să pătrundă zestrea moştenirii neamului, să înveţe să convieţuiască armonios cu sine, cu comunitatea, cu mediul, în virtutea dezvoltării durabile, a schimbului de informaţii intergeneraţionale: elevi-studenţi, elevi/ părinţi /bunici/ meşteri/ specialişti. De aceea, activităţile propuse s-au centrat pe documentare, descoperire, promovarea educaţiei prin artă şi cultură, respiritualizarea, revigorarea tradiţiilor locale, a portului, a satului, a podoabelor şi angrenarea lor în contemporaneitate, prin organizarea de ateliere meşteşugăreşti, momente artistice, mese rotunde, scrierea unei broşuri care să cuprindă poveşti, legende, obiceiuri ale satelor, colocvii despre personalităţile maramureşene implicate în Marea Unire de la 1918”, a punctat profesoara Iulea Hojda. Prin intermediul celuilalt proiect, „Călător prin locul meu natal”, profesoara Codruţa Cornelia Dănuţ a propus o călătorie prin frumoasele sate ale Maramureşului. Aşa că fiecare elev a venit cu mândrie să spună povestea satului său prin imagini şi cuvinte. Finalul cercului pedagogic a fost încununat de un moment artistic ce a reunit manifestări semnificative din repertoriul şezătorii tradiţionale maramureşene, coordonatoare fiind profesoara Adela Nechita. Un miniconcert de colinde a fost interpretat de corul profesorilor, condus de profesoara de religie Gabriela Ion, moment la care au participat toţi cei prezenţi.