După o campanie electorală suficient de anostă ne aşteptam ca rîul să curgă suficient de lin spre fluviu. Apoi în delta politică a ţării fiecare să-şi ocupe locurile în spaţiu şi corabia s-o pornească la drum. Am făcut această introducere uşor metaforică pentru a nu intra tocmai în furtuna politică care s-a stîrnit chiar în noaptea anunţării rezultatelor parţiale. De atunci s-a declanşat o întrecere sinistră între preşedintele ţării şi PSD, partidul care a cîştigat cu un scor tulburător alegerile parlamentare. Toată lumea a văzut şi foarte multă lume a tăcut cum Klaus Iohannis a suflat în pînza de corabie a liberalilor. Nepermis de insistent a fost preşedintele. Nu ştiu cum se făcea că şi tăcerea lui proverbială era teribil de zgomotoasă. L-a împins pe blîndul Cioloş, premier de forţă majoră (îmi place să cred) să tragă la sania cu care s-au plimbat Brătienii. Omul nostru din Sălaj a rămas la mijloc. Ca ruda saniei. Ba că liberalii nu au simţit nici o mişcare din partea fostului comisar european. Aşa visul preşedintelui s-a năruit. Nu s-a putut împroprietări cu un guvern al dumisale. Una dintre cele mai nefericite ambiţii mărturisite ale preşedintelui. Riscul lui Iohannis de a paria politic în gura mare este nociv pentru el. Jalnică afirmaţia preşedintelui: cum să mă duc la Bruxelles şi să spun că nu am guvernul meu? Aveţi un popor, domnule preşedinte. Cum PSD-ul a ieşit din alegeri cu un scor istoric, în politică asta nu se laudă. Democraţia cere opoziţie. Aşa că preşedintele rănit în orgoliu a deschis focul. Voinţa populară a adus PSD-ul la putere cu o victorie copleşitoare. Pesediştii îl vor pe şeful lor de partid premier. Dar preşedintele o ţine una şi bună că nu va desemna un premier condamnat penal. Asta o spunea înainte de alegeri. Cred că a fost un raţionament de precauţie al preşedintelui. Adică să nu ziceţi că nu v-am spus: pe Dragnea nu-l voi desemna premier. Liviu Dragnea este condamnat penal. Las să curgă rîul la vale. Nu mă aşteptam la acest carnaval. Asta înseamnă că nu mă pricep la politică? Dar o părere îmi pot permite ca un cetăţean care am votat.
Carnavalul de care vorbeam demonstrează o modestă condiţie a clasei politice. Care trăieşte în România şi nu prea îi pasă de ea. Care sînt jucătorii care ne oferă acest spectacol. Au atras atenţia salvatorii impropriu numiţi aşa. USR, născut dintr-o asociaţie transformată în uniune şi mai apoi în partid. Unii spun că încă nu este partid. S-a lansat la televizor. Dacă rezistă un an ar putea prinde şi viitoarele alegeri. Este o realitate performantă dar încă nu le-am ghicit programul. Din păcate liberalii, dacă nu se trezesc, pot avea soarta ţărăniştilor. Oferta de lideri este foarte modestă. Cum spunea un distins profesor, PNL nu este un cadru de can-can ori de fotomodele. Unificarea liberală – se vede – a fost un lucru hazardat. Dacă nu află o soluţie salvatoare – anul viitor la Congres – liberalii ar putea să fie asimilaţi. La îndemînă stau cei de la Alde, un caz paradoxal de culoare liberală care acum depinde de PSD. Dacă PNL nu se reface lasă aproape două milioane de oameni pe dinafară. Un bazin electoral capabil de multe surprize. PMP nu are vocaţie de partid dar prezenţa lui Traian Băsescu va fi sonoră. Experienţa lui politică nu-i de neglijat. Am ajuns din nou la PSD care a ieşit din aceste alegeri cu un procent spectaculos. De ce? Liderul Dragnea, cu voce calmă, cu tabla la televizor a avansat cifre îndrăzneţe dar care au multe semne de întrebare. Le cerem să se ţină de cuvînt. Şi mai ales să privească mai atent ţara. Să vadă că trăirea colectivă în societatea românească s-a diminuat. A scăzut coeziunea publică. Oare mai avem cetăţeni? Răspund din ce cunosc: da, pe ici, pe colo. Îmi permit un exerciţiu de imaginaţie: să-i văd umăr la umăr pe preşedintele Iohannis cu Dragnea (ori cu alţi lideri) cutreierînd ţara. Haideţi a colinda! Aţi vedea, stimaţi lideri, că piaţa problemelor în România este foarte dură. Cearta este o pierdere de vreme. Mediul extern este o sursă de confuzie. Şi de ameninţări. Nu vă jucaţi cu focul! Anul 2017 va fi un an greu. România stă pe un teren minat. Ştiu că politica se joacă la masa puterii. Dar nu uitaţi de ţara în care locuiţi. Şi care vă plăteşte. Iar pesediştii să aibă în vedere că bucuria victoriei poate degenera în depresie colectivă. Ar fi păcat. Carnavalul de iarnă să fie de bun augur!
