La redacţie a venit o familie de oameni tineri, de mînă cu un copil de doi ani, şi l-au reclamat pe patronul unui fast-food din Baia Mare. I-am îndreptat spre Direcţia Sanitară, Direcţia Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Protecţia Consumatorilor, Inspectoratul de Muncă şi spre Poliţie, să facă plîngeri scrise. Ne bucurăm că salariaţii nu mai suportă abuzurile administratorilor, ci pretind ajutorul instituţiilor de stat. Cîştigarea alegerilor de către un partid de stînga este un semnal clar din partea societăţii că grija şi respectul faţă de salariaţi trebuie să fie o urgenţă a angajatorilor privaţi şi de stat. Iată că salariaţii, mai ales cei tineri, nu mai sînt dispuşi să suporte excesele şi ilegalităţile administratorilor de firme. Grija faţă de omul simplu, care munceşte, este prioritară pentru această perioadă!
Dar instituţiile descentralizate nu intervin, preferă să ascundă ilegalităţile cu avertismente şi amenzi simbolice. Inspectorii de stat sînt prea puţini ca să acopere nevoile, iar cei existenţi nu îşi dau silinţa să afle adevărul. Îi interesează mai mult dacă există autorizaţie de funcţionare şi dacă firma îşi plăteşte impozitele către bugetele de stat. Lipseşte atenţia statului faţă de omul simplu, cel care nu are de partea sa decît două mîini, forţa de muncă pe care şi-o vinde adesea pe bani prea puţini faţă de cît efort depune. Avem noroc cu firmele străine care au deschis afaceri în România şi plătesc salarii acceptabile, mai ales pentru tineri, de 2.000 lei pe lună. Este normal prin urmare ca şi salariul minim pe ţară să crească, pentru a menţine mai multă forţă de muncă în ţară.
A sosit momentul ca sistemul să nu mai pună presiune pe muncitori – şi aşa clasa lor este socotită vinovată pentru dictatura proletariatului. Oamenii de rînd, milioanele de oameni de rînd, sînt cel mai mare capital pe care îl are ţara. De la vatmanul din Viena, pînă la medicul care lucrează în Paris, românul muncitor este respectat şi duce o viaţă normală, fără lipsuri. La noi, precum în cazul femeii care a venit la redacţie cu plîngere împotriva managerului unei firme fast-food, omul este socotit sclav, pus să muncească 14 ore pe zi, în picioare, cu zece minute de pauză de masă. În rest, trebuie să servească clienţii, de dimineaţa de la ora 8 şi pînă seara la ora 20,30, fără oprire, pentru salariul minim pe economie, 1.250 lei (brut). Doamna aflată în faţa mea îmi spune că a rezistat doar două zile şi a cerut să fie sistat contractul individual de muncă. Nu a putut suporta nici lipsa de igienă şi condiţiile improprii în care era gătită mîncarea. Ea nu ar da niciodată fiicei sale o asemenea mîncare! Şi totuşi, în cele două zile de lucru, a servit mîncare pentru zeci de copii de vîrsta fiicei sale, şi asta a pus capac la toate, a decis să plece de acolo şi să reclame situaţia. (Aşteptăm răspunsul de la instituţiile de stat, îl vom face public.)
Este prin urmare de înţeles că tinerii, adulţii şi chiar oamenii ce se apropie de pensie merg în ţări din Occident şi îşi găsesc locuri de muncă bine plătite, cu toate că nu cunosc limba ţării gazdă. Fiind pricepuţi şi harnici, sînt apreciaţi şi lăudaţi. În loc de înjurături şi ameninţări, acolo primesc mulţumiri şi invitaţii la masă, în familie. Nu stă nimeni în spatele tău, nu te urmăreşte să nu furi, înţelege că începătorul are nevoie de o perioadă de adaptare la noul job.
I-am felicitat pe cei doi tineri pentru încrederea pe care o au în statul român, credem că guvernul de stînga va modifica legile prin care salariaţii sînt puşi sub presiune. Nu au nevoie muncitorii decît de condiţii similare de muncă precum au în occident, de respectul pe care îl primesc acolo, de condiţiile de muncă relaxate de acolo, şi se vor întoarce acasă. Aşa precum copacii, şi oamenii au rădăcini care îi ţin legaţi cu sufletul de acasă, de satul şi ţara lor. Este un sacrilegiu să tai aceste rădăcini!
