În încheierea cuvîntării din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, Iuliu Maniu ruga „Onorata Adunare Naţională să primească proiectul de rezoluţie, pentru a întemeia pentru Vecie România unită şi mare”.
În acea rezonanţă patriotică şi episcopul unit de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu, sublinia că prin „hotărîrea noastră se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi toţi românii de pe aceste plaiuri: NE UNIM PE VECI CU ŢARA-MAMĂ, ROMÂNIA”.
Marele istoric şi om politic Silviu Dragomir, care a fost întemniţat la Sighet între 1950 şi 1955 pentru idealurile de unire, scria la marcarea unui sfert de veac de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Regatul României că, prin jertfa celor 800.000 „de fraţi ai noştri”, s-a „înfăptuit unirea PE VECI” a Transilvaniei.
În Hotărîrea adoptată de către Sfatul Ţării de la Chişinău din 27 martie 1918 se consfinţea UNIREA CU ROMÂNIA a Basarabiei „în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechea graniţă cu Austria, ruptă de Rusia acum mai bine de o sută de ani din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca neroadele singure să-şi hotărască soarta lor – de azi înainte şi PENTRU TOTDEAUNA SE UNEŞTE cu mama sa, România”.
Primul ministru al României, Alexandru Marghiloman, aflat la Chişinău, declara: „Basarabia este de acum UNITĂ PE VECI cu România”.
Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918, în Declaraţia de Unire, menţiona că „Bucovina a făcut PURURI parte din Moldova şi în jurul ei s-a închegat statul. În perimetrul Bucovinei se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, alte urme scumpe din trecutul Moldovei… În 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei de coroana Habsburgilor… A venit ceasul ca ţările române dintre Nistru şi Tisa să formeze un singur stat unitar.
S-a hotărît în unanimitate UNIREA NECONDIŢIONATĂ a Bucovinei în vechile ei hotare, pînă la Ceremuş, Celacin şi Nistru, cu Regatul României”.
La acel moment, Bucovina „desemnată României” avea 272.952 români, 219.918 ruteni, 153.280 germani şi 44.757 alte naţionalităţi. (Nicolae Ciachir, Din istoria Bucovinei (1775-1944), Editura Oscar Print, p. 107).
Drama destrămării unirii pe veci
Din nefericire, drama destrămării „unirii pe veci” cu Patria-mamă a fost pecetluită de Stalin şi Hitler prin Pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939. La 7 iunie 1940, în urma ultimatului URSS, România a decis „să cedeze Basarabia şi Bucovina de Nord. La 28 iunie în 1940, Armata Roşie a ocupat Cernăuţiul şi ţinutul Herţei, precum şi Basarabia”, apărînd la orizont un balaur şi mai hidos: puterea sovietică”. (N.C., op. cit., p. 127). Abia la 27 august 1991, prin prăbuşirea imperiului sovietic, Republica Moldova şi-a proclamat independenţa deplină, recunoscută imediat de România şi de peste 100 de state, inclusiv de ONU, al cărei membru a devenit ulterior. Din păcate, Bucovina de Nord a rămas „răpită” de către Ucraina, guvernanţii de la Kiev ciuntind multe dintre drepturile celor circa 500.000 de români rămaşi în „ţara vecină”.
Eminescu: „de la Nistru pîn’ la Tisa”
Într-o cuvîntare ţinută la 24 ianuarie 1931 la Radio, poetul „pătimirii noastre”, Octavian Goga, spunea: „O singură personalitate stăpîneşte de sus… celebralitatea??? neamului: e Eminescu, poetul şi cugetătorul. Din ziua în care suflarea lui de foc a azvîrlit în clocotul conştiinţei obşteşti deviza: «DE LA NISTRU PÎN’ LA TISA», din ziua aceea, ideea unirii se încleştase în sufletul şi carnea noastră. Sub sceptrul regelui Ferdinand, ideea-trup se făcu şi sîngele sutelor de mii de ostaşi şi a întărit cu PECETEA VEŞNICIEI îmbrăţişarea noastră!”. Goga conchidea: „Mă uit în conştiinţa mea: Am privirea slobodă. Întreg patrimoniul neamului îl văd înainte – Ardealul, Vechiul Regat, Bucovina, Basarabia… Întreaga clădire măreaţă a unităţii noastre naţionale”.
Într-o epocă de tragice răspîntii belicoase, revizioniste, cum a fost şi conflagraţia mondială din 1939 – 1945, în care au pierit peste 60 milioane de suflete pentru nişte pofte lăcomoase de „spaţiu vital” hitlerist, eşuat lamentabil, şi împărţirea „sferelor de influenţă” între Stalin şi Churchill, România fiind „cedată de cinicul premier britanic 90 la sută Moscovei” etc., unirea pe VECI a provinciilor româneşti din 1918 şi făurirea României Mari n-a putut rezista. Mai dureros este că României nici nu i s-a recunoscut statutul de cobeligerantă, ca a patra armată la înfrîngerea hitlerismului!
Din trupul rotund al României Mari au fost hăcuite Basarabia şi Bucovina de Nord, cedate URSS. Singurele „unite pe veci” cu Patria-mamă fiind Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureş (şi el ciuntit), care au rezistat marilor procese istorice, dramatice şi tragice postbelice.
Cînd se va face Unirea Basarabiei cu România?
La simpozionul ştiinţific de la Săliştea de Sus de la începutul lunii septembrie 2016, la întrebarea pusă de ziaristul Gheorghe Pârja „cînd se va face unirea Republicii Moldova cu România”, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, avizat cunoscător al realităţilor dramatice din Basarabia, a dat un răspuns rabinic: 43 la sută din basarabeni cred că NICIODATĂ, iar 43 la sută că se va face, fie şi-n 20 de ani!
Din acei peste 3,940 milioane de locuitori, 2,742 se declară „moldoveni” şi numai 74.000 „români”, restul – 1,124 milioane fiind ruşi, ucraineni, găgăuzi, rromi, bulgari etc. Ştiut este că dacă se va face unirea cu România, Transnistria şi Găgăuzia îşi vor declara „autonomia”!
Cum rezultă şi din recentele alegeri prezidenţiale, pro-unionista şi europeana Maia Sandu a fost „biruită” de pro-rusul şi antiunionistul Igor Dodon. Acesta a declarat că victoria sa în scrutinul prezidenţial din Republica Moldova „permite SALVAREA ŢĂRII DE LA DISPARIŢIE”, că vrea să facă pe CETĂŢENII MOLDOVENI să fie „mîndri de ŢARA LOR, nu să dorească UNIREA CU ROMÂNIA sau aderarea la NATO”.
Din nefericire, reunirea Basarabiei cu România la Centenarul din 1 decembrie 2018 prezintă un orizont întunecat. Ca orice „domnie”, nici a lui Igor Dodon nu e „pe viaţă”, SPERANŢELE de unire neputînd fi spulberate sine die.
