CS Minaur Baia Mare – ACS Avram Iancu Arad 38-18 (17-6)
CS Minaur Baia Mare a bifat a şaptea victorie a stagiunii după succesul de pe teren propriu din etapa 9 a Diviziei A, Seria B, cu ACS Avram Iancu Arad.
Handbaliştii pregătiţi de Raul Fotonea au învins la o diferenţă de 20 de goluri – 38-18 (17-6) şi au trecut pe primul loc al clasamentului, cel puţin pînă miercuri, cînd va evolua CSM Oradea, dar care va avea un joc în plus. Gazdele au respectat tradiţia rezultatelor de acasă şi s-au impus, ca şi în alte partide, din nou la 20 de goluri, în dauna unui adversar ce a venit în polivalenta băimăreană să încerce să limiteze proporţiile scorului.
După numai opt minute de joc băimărenii aveau deja patru goluri avans – 5-1, iar peste zece minute aceasta să ajungă la opt – 11-3. CS Minaur avea acontate cele trei puncte încă după primele 30 de minute, diferenţa de unsprezece goluri dîndu-i liniştea necesară pentru partea a doua. Avînd în faţă un adversar modest, în partea secundă tehnicianul băimărenilor introduce şi ceilalţi jucători de pe bancă, dar lucrurile nu se schimbă cu nimic. Jucătorii Minaur-ului evoluează cu aceiaşi dezinvoltură şi la capacitate maximă, iar prestaţia se va concretiza pe tabelă. 38-18 după cele 60 de minute şi CS Minaur îşi continuă parcursul spre promovarea în Liga Naţională. • CS Minaur Baia Mare: Paul Simulescu, Alexandru Bucătaru – Alexandru Sabău (8 goluri), Răzvan Mledenciu (7), Alin Câmpan (6), Tudor Marta (4), Yurii Pop (3), Călin Căbuţ (3), Benjamin Szabo (3), Alexandru Farcaş (2), Daniel Mureşan (1), Cristi Bodnărescu (1), Robert Nagy, Tudor Botea, Răzvan Farcaş, Bogdan Mihai. Antrenor: Raul Fotonea.
Rezultatele etapei 9: CS Minaur Baia Mare – ACS Avram Iancu Arad 38-18; Universitatea Cluj-Napoca – HCM Sighişoara 25-24; CSU Politehnica Timişoara – HC Sibiu 20-25; Academia Minaur Baia Mare – CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu (azi, ora 16.00, Sala polivalentă „Lascăr Pană”); CSM Oradea – CNE Sighişoara (miercuri, 23 noiembrie, ora 16.00). CSU CNOT Braşov şi Universitatea Craiova au stat.