Victoria ca îngrijorare

0
358

Lumea a intrat în alertă după anunţarea victoriei lui Donald Trump pentru Casa Albă. Foarte puţini din liderii Planetei i-au acordat şanse de cîştig. Acum sentimentul la ordinea zilei este îngrijorarea. Purtarea lui în campania electorală a fost una antisistem. Nu a fost un candidat uşor de stăpînit. Nu s-a lăsat condus (aşa a lăsat impresia), temele lui de campanie au produs frisoane. Trump a trezit America la o altă realitate. Dacă globalizarea a pornit de peste Ocean, noul preşedinte i-a pus gînd rău. Numai că, nu este greu de ghicit, că odată pornit tăvălugul ei a cuprins o bună parte din lume. Am dat timpul înapoi şi mi-am amintit de un interviu, din 2010 al profesorului Noam Chomsky, un lucid critic al societăţii americane care prognoza sosirea la putere a unui lider purtat pe valurile populismului. Ce spunea profesorul în urmă cu şase ani? „Ni se va spune că trebuie să ne apărăm pe noi înşine şi onoarea naţiunii noastre. Forţele militare vor fi exaltate. Totul se poate transforma într-o forţă copleşitoare. Iar dacă se întîmplă va fi mai periculos decît în Germania. Statele Unite sînt cea mai mare putere din lume. Nu cred că acest moment este departe. Dacă sondajele sînt precise, următoarele alegeri nu vor fi cîştigate de republicani, ci de aripa dreaptă a republicanilor, republicanii înflăcăraţi”. Interviul profesorului este străbătut tocmai de sentimentul de îngrijorare. Din păcate, el a avut dreptate. Pînă la ora aceasta Trump este tocmai modelul unui republican înflăcărat. S-au emis sute şi sute de păreri despre felul în care se va purta Trump ca preşedinte al Americii. Portrete dintre cele mai mişcătoare i s-au făcut. Nu suportă critica, nu-şi recunoaşte greşelile. Este capabil să păstreze aparenţele. Instinctul de autoritate mă îngrijorează.
El este omul iluziei. Ceva s-a petrecut în societatea americană dacă clasa de mijloc (muncitoare) a fost alături de el. A spus că el întruchipează visul american: fiecare visează să ajungă miliardar! Doamna Clinton nu a fost percepută că ar dori binele celor mulţi. I-a lipsit emoţia populară. Ea vorbea pentru oligarhi, pentru multinaţionale. Doamne, cum vorbele pot marca mulţimile. Sondajele au fost răsturnate. America, parte a ei, s-a înşelat. Nu au văzut victoria lui Trump nici politicienii, nici economiştii, nici instituţiile de sondare a pieţei, nici investitorii, nici casele de pariuri. Toţi l-au tratat ca pe un clovn. Cum ziceam, ceva s-a întîmplat în societatea americană. Întrebarea firească: cum a ajuns Trump în postura de candidat? De aici porneşte toată povestea americană care a întors lumea pe dos. Cancelarul Germaniei cheamă America să recunoască fundamentele democraţiei. Pe noi ne interesează ce reprezintă Trump pentru Uniunea Europeană? Se spune că este o provocare. Se impune o nouă distribuţie a statelor Uniunii la sectorul de securitate internă şi externă. Zăpăceala este mare deoarece nimeni nu ştie ce curs economic şi politic să aleagă. Am reţinut că dacă vrem securitate va trebui să o plătim. Dacă pînă acum NATO era scutul nostru de protecţie acum, în viziunea lui Trump, lucrurile se vor schimba. În rău nu în bine. Pentru România noul preşedinte nu este o mîngîiere ci o îngrijorare. S-a lăudat că îi admiră pe Năstase şi Ţiriac. Analiştii ne liniştesc că instituţiile americane sînt bine aşezate şi nu face preşedintele ce doreşte el. Un fel de consolare. La închiderea ediţiei aflu că în America se strîng milioane de semnături pentru ca electorii să-l trădeze pe Trump pe 19 decembrie. La această dată electorii Colegiului Electoral vor vota. Dacă vor face după cum au votat statele pe care le reprezintă, Donald Trump va cîştiga. Doamna Clinton a cîştigat votul popular. Colegiul Electoral poate să ofere mandatul de la Casa Albă oricărui candidat.  Se vrea ca să fie folosită cea mai nedemocratică dintre instituţii pentru a obţine un rezultat democratic? Un alt vis american. Deocamdată Trump este ales preşedinte. Parcă ar dori să înveţe cum să se poarte în noua condiţie. Ceva s-a întîmplat în societatea americană. Victoria ca îngrijorare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.