Succes la 19 goluri şi am urcat pe locul trei

0
449

• CS Dacia Mioveni – CS Minaur Baia Mare 25-44 (14-22)

CS Minaur Baia Mare a învins în deplasarea de la Dacia Mioveni la o diferenţă de 19 goluri – 25-44 (14-22) şi a urcat pe locul trei în Seria B a Diviziei A, la numai trei puncte de primele două locuri, Mureşul Târgu Mureş şi CSU Reşiţa evoluînd ieri.
Disputa de la Mioveni a debutat sub semnul echilibrului, după cinci minute cele două combatante aflîndu-se la egalitate – 2-2. CS Minaur se distanţează după numai două minute la trei goluri – 2-5. Tot trei goluri vor avea oaspetele şi la mijlocul primei reprize (8-11), dar gazdele egalează. Cu şase minute înainte de finalul primei părţi tabela indică 14-15, iar de aici încolo băimărencele înscriu de şapte ori consecutiv şi gazdele deloc, astfel că la pauză elevele lui Maior-Paşca intră cu un avantaj liniştitor. În partea secundă lucrurile au fost mult mai simple pentru CS Minaur, jucătoarele noastre controlînd în totalitate repriza a doua. Băimărencele s-au distanţat categoric şi în final s-au impus la o diferenţă de 19 goluri – 25-44, iar gruparea antrenată de Simona Maior-Paşca şi Ioana Marta îşi continuă parcursul în tentativa pentru a promova în Liga Naţională. • CS Minaur Baia Mare: Andreea Năstasă, Claudia Cetăţeanu – Cristina Andriţa (8 goluri), Andriyana Naumenko (6), Alexandra Pricop (6), Oana Bidaşcu (6), Bianca Zegrean (4), Raluca Mihai (4), Daiana Gaiu (3), Andreea Tecar (3), Jenica Rudics (2), Paula Popeanu (1), Iulia Bledea (1). Antrenoare: Simona Maior-Paşca şi Ioana Marta.
CS Minaur Baia Mare va avea următoarea etapă în 27 noiembrie, cînd în polivalenta „Lascăr Pană” se va duela cu Naţional Braşov.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.