• AS Independenţa Baia Mare – ASA 2013 Târgu Mureş 0-5 (0-4)
AS Independenţa Baia Mare nu a putut să facă faţă unui adversar mai valoros şi a cedat în disputa de pe stadionul „Viorel Mateianu” din ultima etapă a turului cu vicecampioana ASA 2013 Târgu Mureş cu scorul de 0-5 (0-4). Probabil că alta ar fi fost soarta acestei partide dacă băimărencele ar fi avut la dispoziţie tot lotul, ştiindu-se că AS Independenţa are accidentate mai multe jucătoare extrem de importante din angrenajul primului „11”. În ciuda acestor probleme, dar şi a diferenţei de valoare dintre cele două echipe, fetele noastre ar fi putut avea oportunitatea de a deschide scorul, dacă în minutul 10 ar fi beneficiat de o lovitură liberă din interiorul suprafeţei de pedeapsă a târgumureşencelor. După acest moment nesancţionat dintr-o eroare umană a centralului partidei, la cîrma jocului s-a instalat formaţia oaspete, care pînă la pauză a punctat de patru ori, în ciuda unui lot modest din punct de vedere numeric (cu doar două rezerve pe banca tehnică). Însă şi aşa, în actul secund tot oaspetele au fost cele care au condus ostilităţile, singura diferenţă fiind faptul că nu s-a mai înscris, decît o singură dată, în minutul 63. Cel puţin după pauză proporţiile scorului au fost menţinute datorită unei apărări mult mai exacte condusă de căpitanul Florica Codrea, la care se adaugă intervenţiile sigure ale goalkeeperului Ana Mateşan intrată pe teren la pauză.
Cum s-au marcat golurile: Min. 14 (0-1) – Alina Boroş primeşte un balon în mijlocul suprafeţei de pedeapsă şi singură cu portarul trimite plasat în dreapta acesteia; Min. 34 (0-2) – oaspetele iniţiază un contraatac rapid pe axul central, mingea este trimisă pe flancul stîng la Bianca Sandu, care pătrunde şi din unghi, de la circa 14 metri, dublează avantajul echipei sale; Min. 38 (0-3) – Autoarea primului gol, Alina Boroş, deviază din zonă centrală cu capul, balonul ajunge pe dreapta la Lucia Meleacă, care trimite la colţul lung; Min. 42 (0-4) – Bianca Sandu este angajată în mijlocul careului de 16 metri, încearcă o pivotare pe lîngă căpitanul Florica Codrea, însă aceasta o busculează şi centralul indică punctul cu var. Execută plasat Mădălina Boroş în dreapta lui Dârle şi scorul ia proporţii; Min. 63 (0-5) – Camelia Vîga primeşte un balon în marginea suprafeţei de pedeapsă, pătrunde, speculează indecizia lui Mateşan de a ieşi dintre buturi, şi împinge din cădere balonul în poartă. • Arbitri: Cristian Codrea – Radu Despa, Cristian Lucaci (Baia Mare). • AS Independenţa Baia Mare: Dârle (Mateşan ’46) – Fl. Codrea – cpt., D. Pop, Zsiga, Burde – L. Muntean, A. Pop (Desmerean -73), Cr. Câmpan, Hohman – R. Silaghi, A. Buftea (Fedor ’46). Antrenori: Alexandra Marian, Florica Codrea. • ASA 2013 Târgu Mureş: Drăguş – Cs. Balazs, Olar, Jahn, Barabasi – Sandu, Meleacă, Roca – cpt., M. Boroş – A. Boroş (Rus ’55), Vîga (Năznean ’75). Antrenor: Carol Secheş.