Nici o şansă în faţa vicecampioanei

0
403

• BCM Olimpic Baia Mare – BC Mureş Târgu Mureş 63-88 (15-19, 17-23, 11-25, 20-21) •

BCM Olimpic Baia Mare nu a mai repetat „isprava” din meciul cu Dinamo şi în etapa 7 a ligii naţionale de baschet a cedat, clar, în întîlnirea de pe teren propriu cu vicecampioana BC Mureş Târgu Mu­reş. Oaspeţii au obţinut cele două puncte absolut meritat, în dauna unui adversar ce a menţinut ritmul doar în primul sfert. Un eşec al baschetbaliştilor băimăreni care se datorează în primul rînd defensivei slabe, mureşenii înscriind numai cînd nu au vrut de sub panou. Înţelegem că există probleme financiare, că nu s-au putut aduce jucători mai valoroşi, dar să nu te aperi cum ar trebui sau să nu pui în practică ce s-a exersat la antrenamente, aceste aspecte chiar nu le înţelegem. Desigur, s-a observat că există diferenţă mare de valoare între cele două grupări şi realizăm faptul că nu ne putem lupta cu adversari de asemenea calibru, nici la nivelul lotului de jucători, nici la cel financiar. BCM Olimpic are doi sau trei adversari de valoare apropiată cu care se va bate pentru rămînerea în primul eşalon şi pe care trebuie să-i învingă, cel puţin pe teren propriu. Jucătorii au nevoie, în continuare, de sprijinul suporterilor, care şi sîmbătă au venit într-un număr destul de mulţumitor. Revenind la disputa cu vicecampioana, băimărenii au avut un prim sfert satisfăcător, în care chiar au condus cu 13-11 (6′), dar a urmat o serie de opt puncte în contul oaspeţilor şi pe care şi l-au adjudecat cu 15-19. În celelalte trei sferturi, BC Mureş a apăsat pe acceleraţie atunci cînd şi cît a fost nevoie şi a bifat o victorie clară şi previzibilă.

• Sala polivalentă „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 500. • Total aruncări: 24/57 – 34/71. Aruncări 2 puncte: 18/39 – 24/43. Aruncări 3 puncte: 6/18 – 10/28. Libere: 9/19 – 10/19. Recuperări: 35-43. Pase decisive: 10-18. Turnovers: 20-10.
• BCM Olimpic Baia Mare: Milos Macura – 15 p (1×3), 9 rec, 4 pd; Vlad Dumitrescu – 10 p (1×3), 1 rec; Luka Pajkovic – 8 p (1×3), 5 rec, 3 pd; Michael Smith – 4 p, 4 rec, 1 pd; Marko Pavlovic – 5 p, 6 rec, 2 pd; Steve Rosemond – 1 rec; Vasile Dunca – 2 p; Florin Ilicov – 1 pd; Lucian Ţîbîrnă – 2 p; Andrei Dohi – 1 rec, 1 pd; Marius Ciotlăuş – 7 p (1×3), 4 rec; Adrian Movileanu – 10 p (2×3). Antrenori: Sebastian Man şi Dan Donca.
• BC Mureş Târgu Mureş: Goran Martinic – 8 p, 3 pd; Dalibor Djapa – 7 p (1×3), 5 rec; Alhajji Mohammed – 24 p (3×3), 7 rec, 1 pd; Laszlo Lazar – 9 p, 5 rec; Andrew Barham – 5 p (1×3), 5 rec, 4 pd; Dragoş Andrei – 1 pd; Laszlo Polyak – 7 p (1×3), 3 rec, 2 pd; Cornel Cioacătă – 2 p; Szabolcs Santa – 4 p, 4 rec; Ioan Borşa – 3 p (1×3), 2 rec; Ernests Kalve – 19 p (3×3), 5 rec, 2 pd; Daniel Popescu – 1 rec, 5 pd. Antrenor: B. Szaszgaspar.

bcm-olimpic-baia-mare-bc-mures-targu-mures-63-88Rezultatele etapei 7: BCM Olimpic Baia Mare – BC Mureş Târgu Mureş 63-88; BC SCM Timişoara – Phoenix Galaţi 93-76; CSU Atlassib Sibiu – BCMU Piteşti 87-85; SCMU Craiova – Dinamo Bucureşti 84-80; Steaua CSM Eximbank Bucureşti – U BT Cluj-Napoca 84-95. CSM CSU Oradea a stat.
Etapa viitoare (sîmbătă, 12 noiembrie): U BT Cluj-Napoca – SCMU Craiova; Dinamo Bucureşti – Steaua CSM Eximbank Bucureşti; CSM CSU Oradea – BC SCM Timişoara; BC Mureş Târgu Mureş – BC CSU Atlassib Sibiu; BCMU Piteşti – BCM Olimpic Baia Mare. Phoenix Galaţi stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.