Beneficiind de condiţii excelente în noul campus şcolar inaugurat la Sighetu Marmaţiei în 20 aprilie anul curent, am descins la Liceul Tehnologic Forestier din localitate pentru a vedea cum se simt cei 648 de elevi şi 48 de dascăli, cei 10 auxiliari şi 20 de cadre nedidactice, care îşi desfăşoară activitatea aici.
Detalii am primit de la prof. ing. Mariana Şteţca: ”Debutul de nou an şcolar s-a făcut cu dreptul. Asta, după ce mai bine de un an am lucrat în două schimburi în sălile de clasă de la fosta Şcoală generală nr. 4. De altfel, în două schimburi am lucrat şi înainte. Abia din acest an şcolar putem să ne desfăşurăm activitatea în prima parte a zilei. Boboci la liceu avem 4 clase a IX-a, în specializările Silvicultură, Turism şi alimentaţie, Fabricarea produselor din lemn, Protecţia mediului. La învăţământul profesional sunt 3 clase cu următoarele calificări: Electromecanic utilaje şi instalaţii industriale, Tapiţer-plăpumar-saltelar plus Tâmplar universal, Operator la producere semifabricate. Clasele de profesională sunt făcute în colaborare cu agenţii economici de profil, la solicitarea acestora, cu care avem o colaborare foarte bună. Este vorba de SC Plimob SA şi SC Sigstrat SA, unde elevii desfăşoară practica şcolară. Totodată, aceste societăţi ne-au sprijinit financiar sau material ocupându-se de dotarea noului nostru edificiu dar şi de repararea utilajelor din propriul nostru atelier şcoală. Confortul termic este asigurat de centrale pe gaz metan. Înainte de reabilitare au fost 15 săli de clasă şi un laborator de informatică. Acum avem 25 de săli de clasă, laborator de informatică, sală multimedia dotată prin sponsorizare în valoare de 15 mii euro de la Kaufland (mobilier, 25 de laptopuri, o tablă interactivă).
Liceul s-a extins aşadar cu o aripă nouă şi au fost reabilitate toate celelalte clădiri date în folosinţă în 1970 (liceul, cantina, internatul, atelierele şcoală) şi s-au construit sala de sport, blocul cu 10 garsoniere pentru profesori, terenul de sport cu nocturnă. La cantină pot servi masa 120 de persoane, pe serii. În internat sunt 180 de locuri în camere cu 4 paturi şi baie proprie. În internat (singurul din Sighet) sunt acum 100 de elevi de la toate liceele din oraş, de care se ocupă 2 pedagogi. Taxa de regie la cazare este de 60 de lei pe lună de persoană, iar preţul meniului zilnic (3 mese) la cantină este de 15 lei. Asta înseamnă că un elev intern plăteşte cazarea şi masa circa 390 de lei lunar. Pentru elevii care vin de la alte şcoli sau cei care doresc să servească masa de prânz, aceasta costă 7,5 lei porţia. Campusul este supravegheat video. 75 la sută dintre elevii noştri sunt navetişti. După terminarea programului nostru zilnic, printr-un contract de comodat cu Clubul Şcolar Sportiv din localitate, în sala şi pe terenul de sport fac antrenamente elevii de la secţiile Baschet, Volei şi Fotbal ale CŞS.”