Recunosc, nu sînt atît de meticulos încît să notez fiecare derapaj de idei puse în for public de oameni care au rosturi importante în această ţară. Care ar trebui să fie modele ori cale de urmat. Veţi spune că a greşi este omeneşte, că iertarea vine şi de la oameni nu numai din Cer, că greşeala se poate îndrepta. Avem multe zicale, lustruite de minţile deştepte prin vreme, încît scăpările oamenilor mari le putem trata cu umor. Dar nu întotdeauna îmi vine să zîmbesc cînd îi aud pe unii care calcă în străchini. Nu sînt simple greşeli de exprimare ci sînt idei care pun pe jar opinia publică. Deci nu putem fi indiferenţi cînd lumea se agită. Primul îmi vine în minte Preşedintele României. Care în ultima vreme iese în spaţiul public suficient de neprotocolar, impropriu rangului. Nepoliticoasa referire la preşedintele Senatului: “Cu acest individ ne-am lămurit, are un discurs anti justiţie şi vrea să scape de justiţie. Eu cred că acest individ …” cum spunea cineva domnul preşedinte şi-a dovedit limitele de staroste arţăgos. Numindu-l individ pe al doilea om în statul pe care îl conduce, preşedintele s-a cam descalificat. Acest cuvînt putea lipsi din vocabular. S-a simţit cum de sub pojghiţa echidistanţei a ţîşnit fluxul politic. Nici sintagma, tehnocratul politic, nu-i face cinste: “Pe mine nu mă interesează deloc dacă este membru cu carnet sau nu este membru cu carnet. Nu este rolul preşedintelui să verifice dacă şi-a plătit cotizaţia”, a spus preşedintele. Ocolirea examenului electoral, ştiu că nu prea bate bine cu democraţia. Cred că aici coarda s-a întins prea tare. Trageţi-l de mînecă pe domnul preşedinte! Am mai auzit o gogonată care aparţine profesorului senator Daniel Barbu: “Politica este o meserie riscantă. E mai riscantă decît misiunea unui soldat din Afganistan”. Referirea este limpede: toţi politicienii cercetaţi de DNA sînt nişte eroi pe cîmpul de luptă al politicii. Mai ceva ca zecile de soldaţi căzuţi la datorie în teatrul de operaţii în numele libertăţii şi al României. Aceste cuvinte nu aş fi dorit să le aud. Mă pune pe gînduri, să nu zic altfel, surzenia partidelor politice. Jocul pervers şi lipsit de cavalerism. Doamne, cavalerism în politică? Adică doresc a spune că Guvernul Cioloş a primit învestitura Parlamentului şi a depus jurămîntul în faţa Preşedintelui României. I-a forţat cineva pe senatori şi deputaţi să-i dea undă verde? Nicidecum. Din contră, partidele s-au bucurat că scapă de povara guvernării într-un moment mai delicat. Doar se pregăteau de alegeri şi aveau nevoie de un răgaz. A văzut o ţară întreagă cum politicienii şi-au îndreptat artileria spre tehnocraţi (cu gafe cît carul încărcat). Să-şi facă, evident, ceva capital electoral. Vi se pare cinstit? Alegeţi şi dumneavoastră ce este cinstit în politica românească. Mai ales cînd un ministru al dreptăţii recunoaşte că minte. Parlamentul votează că ar trebui să lase locul altuia. Nimic nu se mişcă precum piatra din Gutîi. Cred că Parlamentul nu are nici o autoritate în ţara asta. Cred că e timorat de muzica inelelor de inox. Despre doctoratele plagiate şi tirania mediocrităţii, zău, că nu aş fi vrut să aud vorbindu-se în această ţară. Labirintul desluşirii adevărului este unul dintre cele mai sfidătoare rupturi între adevăr şi minciună. Este la mintea cocoşului că într-un mediu academic tonul trebuie dat de personalităţile care au operă ştiinţifică în spate. Apoi, nu aş fi vrut să aud în această ţară ca o capodoperă a lui Brâncuşi să fie numită un simplu bolovan. Brâncuşi există în marile muzee ale lumii (eu l-am văzut la Philadelphia) fiind socotit părinte al artei moderne. Cît priveşte colecta pentru cumpărare mi s-a părut o neinspirată sorcovă politică. Climatul de corupţie de la noi, s-a văzut, nu-i prielnic pentru marele sculptor. Mi s-a părut că executivul a recurs la o utopie demodată (un leu pentru Ateneu). Prea des este folosit cuvîntul penal în aceste zile. De o parte şi de alta a eşichierului politic. Astea, şi multe altele, nu aş fi dorit să le aud în ţara în care trăiesc. În care s-au făcut modernizări semnificative, plătite uneori exagerat din cauza domnului Comision. În ţara asta nu aş dori să mă întîlnesc cu ignoranţa. Încolo, să fim sănătoşi!
