Procesul de digitalizare, susţinut de PE

0
406

În şedinţa plenară de miercuri, Parlamentul European (PE) a votat cu majoritate de voturi bugetul Uniunii Europene pe anul 2017, în care sunt cuprinse şi două proiecte pilot iniţiate de europarlamentarul român Victor Negrescu, ce vizează dezvoltarea sectorului digital şi modernizarea industriei: Digital Hubs Network şi Digital Transformation of European Industry, suma alocată fiind de 1,5×2=3 milioane euro. Proiectul Digital Hubs Network care prevede crearea unui hub de inovare digitală în România şi are ca scop stimularea dezvoltării IMM-urilor din punct de vedere digital, astfel încât acestea să se poată conecta la nivel internaţional, să lucreze împreună, să dezvolte proiecte comune şi să contribuie la crearea unei comunităţi digitale care va creşte competitivitatea europeană în acest sector. Proiectul Digital Transformation of European Industry urmăreşte asigurarea unei abordări coerente şi sustenabile pentru dezvoltarea şi consolidarea implicării celor interesaţi de digitalizarea industriei europene: mediul de afaceri, mediul academic, institutele de cercetare, societatea civilă. Proiectul va sprijni acele regiuni şi sectoare afectate de procesul de digitalizare şi care nu au un program de digitalizare. (v.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.