Există personalităţi remarcabile care, deşi nu sunt născute pe meleagurile actualului judeţ Maramureş, sunt legate, prin întreaga lor activitate, cu iubire şi dor de acest nord-vest fascinant. Între acestea se află şi DARIU POP (16.04.1887, Măgura Ilvei, Năsăud – 20.03.1965, Cluj-Napoca), care, cum reţine un biograf al său, sătmăreanul Ioan Nistor, este trecut în dicţionare ca „om de cultură, revizor şcolar, ctitor de reviste literare, director de ziare, scriitor polivalent, pictor, compozitor, geograf, istoric, paleograf, folclorist”.
Cu zece ani înainte de Marea Unire, Dariu Pop a poposit la Şişeşti, la o mătuşă a sa, unde l-a cunoscut pe preotul doctor Vasile Lucaciu, care l-a rugat să preia direcţiunea şcolii din sat, unde a stat între 1910 şi 1911. În primăvara lui 1911 a părăsit Şişeştiul în urma unui conflict cu Inspectoratul şcolar (maghiar), fiind găzduit pînă în 1913 de marele patriot George Pop de Băseşti. În 5.10.1912 Dariu Pop a publicat în ziarul Românul din Arad un articol în care „a zbiciuit pe dascălii români laşi, care leapădă dreptul limbii române, chiar şi în vorbiri private”. Ca urmare a susţinerii „liniei româneşti” în învăţămînt, chiar ministrul ungar al învăţămîntului, Aponyi, l-a exclus din şcoală.
După Marea Unire din 1918, Dariu Pop a fost numit, la 1 ianuarie 1919, revizor şcolar al judeţului Satu Mare, din care făcea parte şi zona Băii Mari, cu „ţările” Chioarului şi Codrului. Cu o dăruire fără seamăn, acest fiu al vestitului ţinut grăniceresc năsăudean – unde, de altfel, şi-a făcut o parte din şcoală, unde l-a cunoscut pe viitorul mare prozator Liviu Rebreanu, unde a fost vegheat de baladele şi idilele lui Coşbuc şi de renumele celor 25 de academicieni –, şi-a închinat viaţa şi „vocaţia sa mesianică de ctitor şi cărturar” (poetul George Vulturescu) afirmării românismului în ştiinţa de carte, „desprinderii învăţămîntului românesc din chingile deznaţionalizării”, asigurării şcolilor cu dascăli noi etc. Din nefericire, refuzînd să intre în politică, Dariu Pop a fost înlocuit din funcţie în 1927 de liberali, iar în 1932 de către ţărănişti.
Există multe momente dramatice din viaţa şi activitatea lui Dariu Pop, care, pentru cititorii interesaţi, pot fi găsite în prefaţa şi postfaţa romanului său Dascălul din Blidari, apărut în 2015 la Editura Citadela din Satu Mare.
Dariu Pop a fost legat de Maramureş mai cu seamă prin activitatea sa de folclorist, compozitor şi dirijor. După cum menţionează ctitorul de coruri Valentin Băinţan în Arta corală în Maramureş (1982, p. 181), Dariu Pop a înfiinţat şi dirijat coruri, a compus creaţii corale apreciate de Valentin Băinţan „capodopere ale genului”. Între acestea sunt amintite „Cîte flori pe Iza-n sus” (1950), „Suita corală maramureşeană” (1963), „Motiv din balada lui Pintea Viteazul”, suitele şi rapsodiile din Oaş şi Sătmar etc. Multe alte creaţii corale, pe versuri de diferiţi autori (Eminescu, Şt. O. Iosif, Vlaicu Bîrna etc.), pe versuri populare – „Mai am un singur dor” (1938), „Nu vreau mormînt bogat”, „S-a dus cucul” (1910, compus la Băseşti), „Vară, vară, primăvară”, „Cine-o făcut horile”, „Auzi mîndră, cucul cîntă” etc. – au fost înscrise şi în repertoriul celor peste 200 de coruri, grupuri vocale şi orchestre populare existente în judeţul Maramureş pînă în 1990.
Dariu Pop a fost evocat de multe personalităţi, el fiind revendicat de 4 judeţe: Bistriţa-Năsăud, unde s-a născut, Maramureşul şi Sălajul, de unde îi sunt originari părinţii, şi de Satu Mare, legîndu-şi destinul de tot ce a fost mai preţios în istoria culturii şi învăţămîntului din acest spaţiu fabulos nord-vestic. Prieten apropiat al lui Dariu Pop, Valentin Băinţan scria – în Ardusat – străveche vatră românească (1997, p. 170) – că „i-am văzut manuscrisele lucrărilor muzicale cu o scriitură impecabilă, care îl caracterizează ca om de talent, ordonat, meticulos şi deosebit de mare patriot, închinîndu-şi viaţa culturii şi prosperităţii neamului românesc. În multe privinţe mi-a fost un viu exemplu, model de conduită şi activitate complexă”.
Stabilit la Cluj în 1945, Dariu Pop a fost profesor de muzică, angajat folclorist la orchestra populară a Filarmonicii, secretar al Uniunii Compozitorilor, membru al Societăţii de Istorie şi Filologie, trecînd în liniştea „cantatei eterne” la 78 de ani.
