Sînt subiecte despre care se scrie de parcă ar fi foarte departe de noi. Cînd colo ele sînt foarte aproape. Abordăm protecţia mediului de parcă i-ar privi pe alţii nu pe fiecare dintre noi. Apar voluntarii la orizont, adună mizeria de pe ape, dar curăţenia dorită nu se poate instala. O altă temă este risipa alimentară. Cînd vine vorba de farfurie şi de poftă, nimic nu poate sta în faţa omului. Numai că ni se atrage foarte serios atenţia că în lume se moare de foame. Cum fenomenul nu se desfăşoară sub ochii noştri, nu prea dăm mare importanţă alarmei. Deşi, în jurul nostru sînt semeni care o duc rău cu traiul zilnic. Nu este rău că relaţia raft şi cumpărător va fi luată serios în discuţie. Recent a avut loc o conferinţă de specialitate la care a participat şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Achim Irimescu şi alţi responsabili din partea unor patronate din industria alimentară. Din discuţii, am reţinut că risipa alimentară este o realitate. Cei care au bani cumpără mai puţin decît cei care au bani număraţi. Acest paradox se referă la incitarea cumpărătorului. S-a spus că atîta timp cît cheia comerţului este reclama: 3 salamuri la preţ de unul, lucrurile vor continua spre risipă. Ieftinirea, în ultima zi, a termenului de valabilitate este tentantă. Sub această formă se cumpără mai mult şi se aruncă mai mult. Pe o plajă mare de cumpărători persistă obiceiul de a avea frigiderul plin cu alimente. Umplerea frigiderului cu produse alimentare şi expirarea acestora înainte să fie consumate au devenit, din păcate, obişnuinţe la mulţi dintre noi, a spus ministrul. Care a recunoscut că şi lui i se întîmplă acest lucru. Concluzia a fost că trebuie să ne schimbăm comportamentul. În frunte cu domnia sa. Demnitarul, cu experienţă europeană, a tras semnalul de alarmă despre care vorbeam la început: „Omenirea va ajunge la o criză alimentară şi acest fapt a condus şi la orientarea către ceea ce se aruncă şi ceea ce se degradează, pentru că sînt două elemente diferite”. Este chestiunea aceea de care vorbim de multă vreme: adaptarea mentalităţii. Vorbim de măsură în faţa raftului. Consumatorul trebuie să ştie cum se comportă faţă de produs. Am aflat, dar nu era greu să ne dăm seama, că în Uniunea Europeană, fără subvenţii, nu am avea produse la preţuri accesibile. Cei pricepuţi în acest domeniu au spus că risipa alimentară înseamnă costuri pe spinarea consumatorului. Mecanismul îmi este mai greu să-l explic, dar să-i credem pe cei care ştiu asta. Cum putem face schimbarea de mentalitate? Fac parte dintre acei care au constatat că această cutumă este îndărătnică. Dar mai sînt printre noi semeni care nu uită pustiul din frigidere, înainte de 1989, şi pîinea cumpărată cu buletinul. Aşa ceva nu se uită. Şi totuşi trebuie pornit malaxorul. Educaţia consumatorului, atît în familie cît şi în şcoli, ar fi o soluţie prin care să se reducă risipa alimentară. Toţi suntem de acord că este păcat să ne batem joc de mîncare şi alţii să moară de foame. Ştim povestea veche: sătulul nu crede flămîndului! Mi-am adus aminte, din pruncie, cît respect se purta fiecărui colţ de pîine. Nu din sărăcie, ci din convingerea că pîinea este dată de Dumnezeu. De aici cultul pentru spicul de grîu, iar colacul l-am încrustat în porţi. Cunoscînd bine gospodăria maramureşeană, pot spune că mai există măsura rîvnită pentru mîncare. Dar cîţi mai cred în simbolurile creştine? Ministrul Agriculturii constata la acea conferinţă că cea mai mare risipă se face în gospodăriile populaţiei. Apoi sectorul industriei alimentare, retail, alimentaţia publică. Rămîn la părerea adusă de acasă că aruncarea mîncării la gunoi este un păcat! Cum o bună parte a populaţiei face cumpărături din marile magazine, acolo ar trebui gîndite gramajele. S-a declanşat o campanie „Reducem risipa alimentară. Preţuim hrana” care îşi propune să sensibilizeze opinia publică în privinţa risipei alimentare. Aşa că pilda cu ministrul şi frigiderul poate avea efect. Se va schimba ministrul, rămînem cu frigiderul şi dreapta măsură. Şi să nu uităm că pîinea e dată de Dumnezeu.
