În perioada 7-8 octombrie 2016, la Târgu Mureş, a avut loc “Întâlnirea femeilor social-democrate din 13 judeţe din Ardeal şi Banat”. Gazda celor aproximativ 70 de invitate a fost Maria Precup, primarul municipiului Reghin. Pe ordinea de zi s-au aflat subiecte din domeniul administrativ, economic şi politic, întâlnirea adresându-se, în special, femeilor alese la primul mandat în funcţia de consilier judeţean, primar sau viceprimar, la alegerile locale din iunie 2016. Discuţiile au vizat şi modul în care trebuie pregătite alegerile parlamentare din toamna acestui an. Maramureşul a fost reprezentat de preşedintele OFSD, Ana Moldovan, consilierul judeţean Liliana Moga şi primarul comunei Cupşeni, Lucia Butcure.
Ana Moldovan a spus: “PSD îşi onorează apartenenţa la Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, promovând egalitatea de gen şi consolidarea poziţiilor de lider a femeilor”. Consilierul judeţean Liliana Moga a arătat că social-democraţii şi-au dublat numărul femeilor primar şi consilier judeţean la nivel naţional, în timp ce numărul femeilor alese în poziţia de consilieri locali s-a triplat faţă de anul 2012. Primarul comunei Cupşeni, Lucia Butcure, a precizat: “Atragerea fondurilor europene şi pregătirea alegerilor parlamentare au fost teme îndelung dezbătute. S-a prezentat Legea administraţiei publice locale. Din nefericire, ghidurile de accesare, concepute în România, sunt stufoase şi greoaie, fapt care face aproape imposibilă accesarea banilor. Singura oportunitate de dezvoltare pentru multe comunităţi o constituie fondurile europene şi de aceea granturile europene, accesarea fondurilor direct la Bruxelles ar putea fi o soluţie.” (g.m.)