Comuna Vima Mică are în componenţă satele Vima Mare, Peteritea, Aspra, Sălniţa, Dealul Corbului şi Jugăstreni. Aici oamenii nu-s bogaţi, dar gospodăriile lor sînt bine întemeiate. Cu toţii sînt supăraţi şi cum să nu fie dacă şi în acest an mistreţii le-au pricinuit pagube mari?! Dar sîmbătă, 1 octombrie 2016, un grup de 50 de vînători, înarmaţi cu puşti şi cartuşiere, ajutaţi de 10 cîini, au desfăşurat o partidă de vînătoare în zonele Vima Mică, Coroieni şi Copalnic-Mănăştur, cu participarea unor reprezentanţi ai comunei Vima Mică şi ai AJVPS Maramureş. Scopul era să vîneze mistreţii care fac pagube în culturile agricole. Numai că în bătaia puştilor n-a intrat nici un mistreţ! Vînătorii s-au bucurat însă de decorul autumnal de basm.
Primarul Liviu Balint, viceprimarul Ioan Roman, secretara comunei Doina Farcaş, consilierul Alexandru Roman şi ceilalţi salariaţi din primărie formează o echipă managerială unită, ceea ce este foarte important. Primarul Balint ne-a relatat: “Încă din prima săptămînă după investirea ca primar, cu acordul Consiliului Local, am implementat proiectul pentru asfaltarea şi modernizarea drumului principal ce străbate localitatea, de la Şcoala gimnazială şi pînă aproape de rîul Lăpuş. Am obţinut avize şi deja am demarat lucrările. Dacă vremea de afară va ţine cu noi, lucrarea se va finaliza spre sfîrşitul anului. Valoarea acestor lucrări se ridică la aproximativ 5 miliarde de lei vechi (500.000 lei noi). Apoi, în aceste luni, am realizat studiul de fezabilitate pentru modernizarea drumului comunal DC-42 pe o distanţă de 8,8 km. Ne străduim să obţinem fonduri europene, avem un punctaj favorabil”.
Cu sprijinul unui grup de francezi din localitatea Thaar, a fost complet reabilitată, modernizată şi dotată Şcoala cu clasele I-IV din satul Aspra.
Despre comună ne-a vorbit şi Doina Farcaş, secretara primăriei: “Populaţia comunei noastre este de 1.470 de cetăţeni. Dispunem de 7.650 ha de teren, din care arabil 980 ha; 2.300 de păsări, aproximativ 5.000 de oi, 500 de bovine, 2.300 de porci, 5 perechi de cai. Fîneţele naturale se întind pe o suprafaţă de 1.650 ha. Din raportul oficial pe care-l prezentăm, reiese că în comună activează 5 SRL-uri şi 9 AF-uri, 110 tractoare, 35 de cositori mecanice, 10 semănători cu tracţiune animală, 67 de remorci”.
Despre dotarea Primăriei comunei Vima Mică, ne-a vorbit Alexandru Roman, consilierul primarului Balint: “Primăria noastră are o dotare bună, dispunem de un buldo-excavator performant, un tractor marca Internaţional cu remorcă, o atobasculantă de 16 tone, un utilaj multifuncţional nou marca MECA LAC, pe care l-am obţinut prin fonduri europene, o Dacia Logan, două microbuze pentru transportul elevilor navetişti, 12 calculatoare de ultimă generaţie, laptop, imprimante, scanner”.
Despre asistenţa socială, învăţămînt şi religie la nivelul comunei, ne-a vorbit Ioan Roman, viceprimarul comunei: ,,Beneficiază de prevederile Legii 416, privind venitul minim garantat, un număr de 31 de familii şi persoane singure, iar de ajutor pentru încălzire, un număr de 10 beneficiari. 18 persoane cu handicap au beneficiat de serviciile asistenţilor personali. În comuna Vima Mică funcţionează un cabinet medical cu medic şi asistentă medicală. Şcoala Gimnazială are încălzire prin pardoseală în sălile de clasă, de la o centrală termică pe lemn. Şcoala Gimnazială din Vima Mică, director prof. Mariana Roman, este şcoală pilot şi se numără printre cele 10 şcoli din România care au o astfel de încălzire. Creştinii din comună sînt de religie ortodoxă, dar şi cîteva familii greco-catolice şi penticostale. Biserica ortodoxă a depăşit vîrsta de 100 de ani, iar greco-catolicii au o biserică nouă.