Lucia Butcure: ”Pentru binele cetăţenilor din Cupşeni, fac un apel la raţiune şi stabilitate”
Comunitatea şi administraţia locală din Cupşeni se află în faţa unui moment inedit. O şedinţă ordinară de Consiliu Local îi desparte pe localnici de noi alegeri, pe lângă cele parlamentare, care vor urma în toamna acestui an. Este vorba despre posibila dizolvare a întregului CL, motivul fiind acela că, în trei şedinţe ordinare consecutive, nu a fost adoptat nici un proiect de hotărâre. Duminică, 2 octombrie 2016, a doua şedinţă ordinară de Consiliu Local Cupşeni a fost suspendată, după cea din 20 septembrie, din cauza intereselor politice ale consilierilor PNL, aceştia alegând din nou să părăsească sala, fiindcă validarea unui consilier liberal nu a fost trecută ca prim-proiect pe ordinea de zi. Primarul ales, Lucia Butcure (PSD), a arătat că, în Cupşeni, fosta conducere liberală, care a fost la cârma Primăriei vreme de 12 ani, nu înţelege şi refuză să accepte faptul că votul oamenilor a fost unul care a cerut schimbarea.
Primarul comunei Cupşeni, Lucia Butcure, a declarat: ”Situaţia administrativă din Cupşeni este la un pas de a intra în colaps. Consiliul Local din Cupşeni ar putea fi dizolvat, dacă şi a treia şedinţă ordinară trece fără votarea niciunui proiect de hotărâre. Şi spun a doua şedinţă ordinară, fiindcă de aceeaşi opoziţie penelistă m-am izbit şi la şedinţa din 20 septembrie 2016, când am refuzat, la fel ca duminică, să las interesul politic înaintea interesului cetăţeanului. Întreaga şedinţă de duminică a fost una cu atacuri clare din partea consilierului local PNL, Mircea Boga, care m-a informat că el este numit politic în Consiliul Local şi reprezintă culoarea portocaliu, fapt de care este mândru. Problema, aceeaşi ca şi cea de luna trecută, a reprezentat-o faptul că refuzăm să trecem primul proiect pe ordinea de zi validarea unui consilier local PNL, iar declaraţia lui a fost că ori de câte ori va avea ocazia, îmi va pune piedici, pentru a nu reuşi să fac nimic pentru cetăţenii comunităţii. I-am propus d-lui Boga şi consilierilor PNL să lăsăm la final validarea noilor consilieri şi să votăm proiectele comunei. Şi s-a opus cu vehemenţă, convingându-i pe consilierii liberali să părăsească sala pentru a doua lună, consecutiv. Mai mult, m-a informat că el va solicita indemnizaţie dublă că l-am adus la muncă duminica, deşi ne-am deplasat în satul dumnealui, Libotin”.
Legea administraţiei publice locale nr. 215/ 2001 arată că ”primarul convoacă Consiliul Local în orice zi a săptămânii, de câte ori interesele cetăţeanului o cer”. Mai mult, aceeaşi lege spune că, dacă la o şedinţă nu s-a votat nici un proiect de hotărâre, consilierii locali nu primesc indemnizaţie pentru acea şedinţă. Art. 43., la aliniatul (2) arată că, în cazul neaprobării ordinii de zi, în condiţiile prevăzute la alin. (1), nu se acordă indemnizaţia cuvenită consilierilor locali pentru şedinţa respectivă, fapt care se întâmplă pentru a doua lună, consecutiv.
În ceea ce priveşte dizolvarea Consiliului Local, art. 55. din aceeaşi lege stipulează că un Consiliu local se dizolvă de drept în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv sau în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nicio hotărâre. În astfel de cazuri, primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale sau orice altă persoană interesată sesizează instanţa de contencios administrativ, care analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului local. Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de Guvern, la propunerea prefectului, alegerile organizându-se în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local. Până la constituirea noului consiliu local, primarul sau, în absenţa acestuia, secretarul unităţii administrativ-teritoriale va rezolva problemele curente ale comunei, potrivit competenţelor şi atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, a arătat Lucia Butcure, primarul comunei Cupşeni. (o.l.)