Un curent destul de zglobiu traversează în ultimii ani Maramureşul. Coroana îngrijorării stă pe fruntea vechiului ţinut. De cîteva decenii bune cu rădăcini şi în secolul trecut. Sîntem martori la schimbarea lumii într-un fel în care ne pune serioase întrebări. Oare mai avem timp să ne mutăm în muzee? Ori aceste instituţii ale memoriei sînt prea mici pentru neliniştea unora dintre noi? Ni se tocesc pixurile pe hîrtie (unora li se înroşesc tastele) oratorii au început să răguşească, simezele mai păstrează urma cuielor unor expoziţii pe teme de etnografie, cărţile de folclor sînt tot mai rare – toate pentru a aduna ceva din ce a mai rămas. Horile s-au mutat la televizor cu horitori cu tot. Dansurile tot pe acolo. Ce-i de făcut? Jelania nu-i o soluţie. Nu putem trăi numai din amintiri. Să mai întrupăm ce se poate din trecut. În aceste zile, stînd mai multă vreme în Sighetu Marmaţiei, confratele Dorel Todea îmi spune că în preajmă plutesc două aniversări a unui fenomen celebru: Ansamblul „Mara” al Casei de Cultură. Cinci decenii de la înfiinţare şi patru decenii de la obţinerea Discului de Aur şi a Colierului de Argint de la Dijon. Pe cînd eram licean la Pedagogică şi mă iniţiam în taina lirică la cenaclu din rotondă, într-o sală învecinată auzeam repetiţii la dansuri. Se punea bazele primei formaţii folclorice. Era în urmă cu o jumătate de veac. De atunci i-am rămas un spectator statornic. Cine erau acei întemeietori? Profesori, învăţători, funcţionari, muncitori în întreprinderile sighetene. Întîiul coregraf care a coagulat energia tînără a municipiului (dar şi din împrejurimi) a fost profesorul Gheorghe Petrovai. Urmat, ducînd Ansamblul în ascensiune, de Dragomir Ignat, Gheorghe Pop, Ion Ardeleanu-Pruncu, Echim Vancea, Victoriţa Costelnic, Gheorghe Rednic. Unii dintre ei au fost şi talentaţi dansatori. Nu doresc să fac un catalog al timpului artistic dar nu pot evita cîţiva virtuoşi interpreţi: Gheorghe Covaci-Cioată, Viorel Costin, Titiana Mihali, soţii Anuţa şi Nicolae Tudorovici, Fraţii Florea, Niţuca Iusco şi evident alţi colaboratori de prestigiu de talia Fraţilor Petreuş.
O bună parte din destinul artistic al maestrului Gavril Ghiur a fost legat din gloria Ansamblului „Mara”. Coregraful a intuit că încă mai exista în tinerii de atunci firescul netrucat. Ei urcau pe scenă din viaţa satului, de la muncile cîmpului. Maestrul le-a sugerat coregrafia de scenă. Şi valoarea nu trebuia mult strunită. Şi lumea satului era alta. Şi spectatorii preţuiau folclorul. Îmi aduc aminte un spectacol al Ansamblului „Mara” în Deseşti. Cu Titiana Mihali, Viorel Costin, Fraţii Petreuş. Era arhiplină sala Căminului Cultural. Oamenii nu se mai dădeau duşi acasă. Privind cu luciditate mersul vremii vom putea înţelege extazul dar şi slăbirea interesului. Pentru artişti amatori cum erau numiţi atunci, aveau şansa de a vedea lumea. Şi interesul lumii era altul pentru asemenea gen de spectacole. Numai aşa îmi explic că Ansamblul „Mara” a avut audienţă europeană. Erau instituţii atente la valoare. Aşa celebrul ansamblu a cîştigat Discul de aur şi Colierul de Argint la Dijon (Echim Vancea îmi spunea că acest premiu a fost dobîndit de două ori). Ori Premiul „Europa” pentru folclor al Fundaţiei F.V.D. din Germania care acordă şi Premiul Herder. De ce să nu ne aducem aminte cu mîndrie că recomandarea savantului din Maramureş, Mihai Pop (el însuşi deţinător al Premiului Herder) a contat mult. Privesc şi acum fotografia în care Ion Ardeleanu-Pruncu, pe atunci director al Casei de Cultură din Sighetu Marmaţiei primea la Bucureşti prestigiosul premiu în sala Teatrului „C. Tănase”. Fiind contemporan cu acest miracol firesc (am explicat de ce) depun mărturie că sănătatea cîntecului şi a jocului venea pe scenă de pe văile noastre. Nu trebuie multă gîndire să-ţi dai seama că acele timpuri au avut gloria lor. Pentru care păstrez reverenţa. Mă bucur că lumina nu s-a stins. Ba chiar are putere. Cu Ileana Matus, Mihai Chiş şi Gheorghe Rednic. Acest text se vrea o mulţumire pentru cei care mai pot primi laude cu emoţii. Alţii s-au dus. O jumătate de veac e mult în viaţa unui om. Cînd este vorba despre Ansamblul „Mara” este şi mai mult pentru faima municipiului dintre ape, a folclorului din Maramureş. Precum Fraţii Petreuş, Ansamblul „Mara” rămîne pentru mine un miracol firesc. Deoarece vine, prin cei care l-au alcătuit, din straturile mumelor. Dragostea mea definitivă! Şi de aceea Sighetul este singurul oraş din biografia mea.
