La mijloc de septembrie, într-o emisiune matinală la Radio România Actualităţi, criticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu – care are o rubrică de prezentare a unor cărţi sau întîmplări cu scriitori – povestea că, licean fiind la Suceava, prin anii ’60 ai secolului trecut, citea cu nesaţ tabletele publicate de poetul Tudor Arghezi (1880-1967) în Gazeta literară.
Între alte tablete, i-a rămas în memorie titlul: „L-am văzut pe Eminescu”. Mai tîrziu, în primul an de studenţie la Bucureşti, l-a văzut pe stradă pe Tudor Arghezi. Amintindu-şi de tableta cu Eminescu, sfios, Alex Ştefănescu a îndrăznit să-l oprească pe ilustrul poet şi să-i spună despre tabletă. Cu blîndeţe, poetul de la Mărţişor, tăcut, fără să schiţeze vreun gest de bucurie că un student de la Litere şi-a amintit de tableta din Gazeta literară, venind şi din Bucovina Luceafărului, a pornit pe strada Academiei, pierzîndu-se în mulţimea de trecători. „Probabil – povestea criticul literar – lui Arghezi i-ar fi plăcut să spun: „L-am văzut pe poetul naţional Arghezi. Numai aşa îmi explic tăcerea care s-a pogorît peste noi în acel moment de ruşine pentru mine”.
Alex Ştefănescu povestea că, în anii ’60, Tudor Arghezi se bucura de cele mai înalte onoruri din partea conducătorilor comunişti. Gheorghiu-Dej, ca prim secretar al PMR şi şef al statului, a avut o afecţiune deosebită pentru poet, pe care l-a cunoscut în 1943 în lagărul antifasciştilor din Târgu Jiu, internat pentru pamfletul celebru în epocă – „Baroane”, în care îl „biciuia” pe ambasadorul Germaniei la Bucureşti, von Killinger. Cum se ştie, în 1948, Sorin Toma, redactorul-şef al Scînteii, l-a scos din circuitul literaturii prin cunoscutul editorial despre „putrefacţia poeziei”.
Abia după 1955, Arghezi a fost reabilitat de Gheorghiu-Dej, a fost primit în Academie, i s-a decernat Premiul de Stat, devine deputat şi decorat cu cele mai înalte ordine ale României. Alex Ştefănescu, după întîlnirea de pe strada Academiei, l-a văzut pe poet urcîndu-se într-un autoturism, pus la dispoziţie de şeful statului. În 1965 a fost sărbătorit la 85 de ani, ca POET NAŢIONAL, declarat cel mai mare poet român după Eminescu. Pe care l-a văzut de cînd era copil şi l-a pomenit în tableta amintită de Alex Ştefănescu.
La moartea lui Arghezi (în 14 iulie 1967), poetului i s-au făcut funeralii naţionale. Alex Ştefănescu îşi amintea că la catafalcul marelui poet, în ziua înmormîntării, au făcut de gardă membrii Biroului Politic al PMR în frunte cu Nicolae Ceauşescu, ales în 1965, după moartea lui Dej, prim-secretar al PMR, care „proclamase” o „liberalizare” a vieţii politice, sociale, literare, ştiinţifice. A fost un moment unic în istoria acelui început de „epocă de aur”, care a impresionat profund nu numai scriitorimea de la noi, cînd şeful de partid şi de stat român a făcut de gardă la funeraliile marelui poet naţional, ci şi prin recunoscuta pecete universală, fiind tradus în peste 15 limbi străine.
Mă gîndeam, după povestea fascinantă a întîlnirii Arghezi-Ştefănescu, la simbolistica prezenţei lui Ceauşescu la catafalcul poetului şi mă întrebam mirat: de ce preşedintele de azi Iohannis n-a catadicsit să se păstreze un minut de reculegere la catafalcul celui mai MARE ACTOR ROMÂN, Radu Beligan (1918-2016)? Klaus Iohannis a trimis doar o coroană de flori!
