FRONTIERA: Aproximativ 21.000 pachete de ţigări de contrabandă descoperite la frontiera de nord

0
513

Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat aproximativ 21.000 pachete de ţigări, pe care mai multe persoane încercau să le introducă ilegal în România, prin diferite metode: ascunderea în mijloace de transport sau peste frontiera „verde”. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de peste 227.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismele au fost indisponibilizate.
În data de 20 septembrie, la ora 05:30, la Punctul de Trecere a Frontierei  Halmeu, s-a prezentat pentru a intra în ţară Szergej H., în vârstă de 44 de ani, cetăţean maghiar, cu domiciliul în Ucraina. Bărbatul conducea un autoturism marca Audi, înmatriculat în Ungaria.
Poliţistul de frontieră i-a solicitat lucrătorului vamal efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei şi autoturismului. Cu această ocazie, lucrătorul vamal a descoperit, într-o butelie de gaz, cantitatea de 438 pachete de ţigări, de diferite mărci, în valoare totală de 1.970 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 10.000 lei. Totodată, autoturismul i-a fost confiscat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.