A reînceput şcoala şi deodată cu ea a repornit şi disputa privind sistemul de educaţie şi învăţămînt. Cum să-i creştem şi cum să-i educăm pe copii? Tradiţia românească cere ca părintele să-l certe pe copil la vreme şi să nu cruţe nuiaua, atunci cînd este cazul. Acest principiu pare de acum învechit, societatea modernă interzice pedepsele corporale, copiii nu pot fi nici măcar mustraţi de profesori. Trebuie să folosim alte metode de echilibrare a balanţei drepturi şi obligaţii ale copilului/elevului/studentului, pentru a nu le produce suferinţă.
O ştire internaţională ne prezintă situaţia unei tinere care şi-a dat părinţii în judecată pentru că au publicat pe o reţea de socializare fotografii cu fiica lor în situaţii jenante. Există o Cartă a drepturilor copilului, dar se aplică şi Constituţia, acestea prevăd dreptul fiecărei persoane la propria imagine. Calitatea relaţiei părinte – copil este importantă pentru ambele părţi. Adesea, adulţii îi folosesc pe minori pentru a-şi realiza propriile ambiţii şi uneori abuzează, supunînd copiii la sarcini peste puterile lor. De aici rezultă multe conflicte. Chiar dacă fiul antrenat forţat ajunge sportiv sau artist, nu va ierta niciodată tratamentul de tip sclavagist la care a fost supus în copilărie. Sînt însă şi situaţii în care abuzaţii devin abuzatori!
În secolele trecute, copiii din familii sărace erau folosiţi la muncă industrială şi agricolă în mod obişnuit, fiind exploataţi peste puterile lor. S-a scris o întreagă literatură pe această temă, ce a forţat statele să stopeze exploatarea minorilor. În cazurile fericite, pruncii erau obligaţi de părinţi să execute lucrări în gospodărie. Astăzi, exploatarea copiilor prin muncă este interzisă, părinţii au ambiţii pentru odraslele lor, vor să-i vadă oameni cu putere şi bogaţi şi investesc în educaţie, au apărut creşele (chiar şi în sate), grădiniţele cu program prelungit, serviciile after school, şcolile private cu programă specială. De mici, opt ore pe zi, copiii sînt ocupaţi cu lecţii şi jocuri, pînă cînd se întorc părinţii de la serviciu şi poate reuşesc să stea împreună cu copiii un ceas sau două, înainte de culcare. Este evident că părinţii sînt excluşi din viaţa copilului lor, sau sînt pe cale.
Calitatea educaţiei din sistemul oficial este slabă. O cale de a creşte calitatea educaţiei ar fi introducerea camerelor video în creşe, grădiniţe, şcoli şi facultăţi, care să înregistreze şi să transmită online cum se desfăşoară programul de activitate. Părinţii ar putea verifica ce face copilul lor la grădiniţă, dacă fiul a mers la ore sau la curs. În acelaşi timp, educatorii ar fi supuşi unui control din partea părinţilor, ar fi obligaţi să-şi facă meseria după toate regulile. Ar dispărea situaţiile conflictuale. Calitatea lecţiilor, a orelor de clasă şi a cursurilor ar creşte. Învăţăceii ar fi supravegheaţi de acest big brother, regulile ar fi mai abitir respectate, iar profesorii ar fi sprijiniţi să performeze. Sistemul de camere de supraveghere video şi sistemele audio nu costă foarte mulţi bani, iar beneficiile ar fi importante – dacă am putea conveni la aceasta şi dacă am depăşi scrupulele etice, în caz că reţeaua ar fi defectată.
Sistemul educativ este o convenţie care trebuie completată cu altele. Oamenii vor să ducă o viaţă sănătoasă, atît din punct de vedere fizic, cu reguli privind consumul zilnic de fructe şi legume, mişcare cel puţin 30 de minute, 2 l de apă, respectarea meselor principale şi evitarea consumului excesiv de sare, zahăr şi grăsimi, dar şi sănătatea psihică este la fel de importantă. Legătura copilului cu părinţii se realizează doar dacă petrec suficient timp de calitate împreună şi dacă se respectă unii pe alţii, starea emoţională a copilului fiind menţinută în limita confortului. Părintele aşa îşi sprijină copilul, nu dîndu-i bani să iasă în oraş de unul singur. Părinţii trebuie să fie prezenţi total în relaţia cu copiii, să demonstreze că acesta este cel mai important lucru din viaţa lor. Nu cariera sau afacerile. Putem renunţa la obligaţiile sociale, în favoarea celor familiale? Mai mulţi părinţi ar trebui să facă acest lucru, ajutaţi eventual şi de bunici. Respectîndu-ne copiii, ne respectăm pe noi înşine.
