Ştiu situaţii când persoane îmbrăcate în costum de diplomat s-au dat în stambă, dovedind că n-au înţeles unde se termină subiectivismul din noi şi unde începe disciplina de fier a meseriei. Mă uit la unele ambasade cu casă pe Dâmboviţa ce se tot zborşesc la noi, prin reprezentanţii lor, schimonosindu-se ba că nu le place una, ba îi enervează alta. E dreptul lor, dar intră în obligaţia lor să-şi aleagă instrumentul şi cadrul de comunicare adecvat.
Mă refer mai întâi la episodul de la Chişinău, apoi la cel de la Sf. Gheorghe. Să ne fie clar, sarcinile pentru inşii în cauză le stabilesc şefii lor. Dar comportamentul, înclin să cred, şi-l aleg singuri. Or, la acest capitol, recunoşti de la distanţă pe cel cu care nu eşti dispus să mergi pe drum. Respectivii domni diplomaţi, chiar înalţi în rang, şi-au dat drumul la gură. Dacă altcineva i-a pus, să facă bine s-o spună. Până atunci, unii dintre noi credem că avem de-a face cu nişte ageamii. Când ajungi în casa cuiva, ai grijă să cunoşti bine regulile locului. Obiceiurile. Sensibilităţile. Pentru a evita să intri cu ele în conflict. Mi-e limpede că domnul acela din Chişinău n-a învăţat, cât a fost lăsat la ambasada americană din Moscova, decât să vorbească neîntrebat. Era esenţial pentru el să ne dea lecţii despre frontierele dintre România şi Republica Moldova? Sau despre graniţa dintre o limbă veche şi înţeleaptă şi acea limbă inexistentă, moldovenească.
Dincoace, în Secuime, cred mai degrabă că ambasadorul a fost luat de prost. Şi el, ca şi alţii. Britanicul păţea la fel mai prin primăvară. E ca şi cum trimişii noştri diplomatici peste Ocean ar fi atraşi să se afişeze în public cu localnici doritori să-şi facă publice propriile frământări şi să se folosească de o astfel de proteză. Ambasadorul român la Washington ne împărtăşeşte convingerile! Adică, eu ştiu că Alaska a fost teritoriu rusesc, că Louisiana a fost a lui Napoleon ca pământ franţuzesc, că Florida se va înfrăţi iminent cu insula Cuba…
Au românii o vorbă. Atunci când cuiva nu i se potriveşte pălăria, este prea mare pentru postul pe care îl ocupă, îl recunoşti după aceea că îi cade pe ochi…
Nicolae BUD
