Luni, 12 septembrie 2016, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a participat la prima expunere a celui mai vechi Antimis pe care îl deţine Episcopia Maramureşului şi Sătmarului în momentul de faţă: un Antimis semnat de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul şi trimis în dar preoţilor ortodocşi în anii grei ai prigoanei uniatiste de la începutul secolului al XVIII-lea.
Expunerea Antimisului a fost făcută cu ocazia deschiderii noului an şcolar la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, pentru a fi văzut de profesorii şi elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare şi credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie Arhierească.
Prezentarea Antimisului, care este exponatul lunii septembrie, a fost făcută de Dumitriţa Filip, muzeograf al Episcopiei, cea care l-a descoperit şi studiat, la îndemnul P.S. Iustin Sigheteanul.
„În cadrul activităţilor prilejuite de Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al Tipografilor bisericeşti, la îndemnul şi prin statornica purtare de grijă faţă de moştenirea noastră spirituală şi culturală a Preasfinţiei Sale Iustin Sigheteanul, am scos la lumină, din comorile Ortodoxiei maramureşene, spre neclătinată preţuire şi admirare – Antimisul Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, a spus Dumitriţa Filip.
După un veac de ”petrecere” în lada de zestre a tezaurului nostru sacru moştenit, Antimisul poate fi privit şi admirat ca exponat al lunii septembrie, în noul spaţiu muzeal al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Sala Sfinţii Martiri Brâncoveni a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare. Am afirmat că ”un veac a stat ascuns”, deoarece ultima menţionare a lui este făcută în anul 1909 de către N. Iorga şi Ioan Bârlea, la acea dată aflându-se în Biserica de Jos, localitatea Borşa, Maramureş.
Antimisul este realizat în tehnica gravurii, pe suport de pânză de in, respectând toate canoanele iconografice ale Răsăritului creştin, având în plan central scena Punerii în mormânt a Mântuitorului şi cei 4 Evanghelişti în cele 4 colţuri. Un chenar în care sunt reprezentate simboluri ale Patimilor şi ale celor patru Evanghelişti, încadrează tema iconografică mai sus menţionată, alături de textul redactat în limba română, cu litere chirilice: Acest Dmnezeiesc jertvelnic pre carele se săvârşaşte Dmnezeiasca cea făr de sânge şi sfinţită slujbă// s-au blagoslovit şi s-au sfinţit cu mâna Preasfinţitului Mitropolit Kyr Anthim// leat 72__. Dedesubtul gravurii, o altă însemnare, de data aceasta manuscrisă, tot în limba română cu litere chirilice: este de la patriarhul (….lipsă suport – pânza este distrusă)// Ştefan… (… lipsă suport – pânza fiind distrusă), ne oferă frânturi de informaţii despre posibilii donatori, cel mai probabil Domnul Ştefan Cantacuzino al Ţării Româneşti.
Cel mai probabil, Antimisul ajunge în ţinutul Maramureşului în jurul anului 1714-1715 (cel târziu 1716), când pe tronul Ţării Româneşti se afla Ştefan Cantacuzino, despre care ştim că dăruieşte, în anul 1715, un potir mănăstirii Biserica Albă, pe care azi îl deţine Muzeul de Istorie şi Arheologie din Baia Mare. La acea vreme, maramureşenii îşi aveau episcopul întemniţat de autorităţile maghiare (1711- Sfântul Iosif Mărturisitorul; 1714 – urmaşul său, Serafim de Petrova).
Existenţa acestui Antimis sfinţit de Mitropolitul Martir Antim Ivireanul al Ţării Româneşti este, pe de o parte, o vie şi de necontestat mărturie a existenţei unei comunităţi euharistice locale, păstrătoare a dogmelor formulate la cele şapte Sinoade Ecumenice, neschimbate şi nealterate de agresivitatea sau vicleniile prozelitismului catolic sau protestant. Pe de altă parte, este un garant al comuniunii sacramentale ce exista între preot şi episcopul semnatar. Iată încă o dovadă a continuităţii slujirii pravoslavnice în părţile Maramureşului.
Pe acest Antimis S-a jertfit Hristos, sute de ani, cu jertfă nesângeroasă, pentru mântuirea noastră, pentru statornicia Bisericii dreptslăvitoare şi pentru devenirea noastră românească. Suntem, noi, cei de azi, împlinirea unor veacuri de rugăciuni şi de vise: avem libertate religioasă, avem tipografii creştine, avem acces la cultură, cunoaştere şi informare, dar, cel mai de preţ lucru: avem Episcopi din neamul nostru, cu sânge voievodal, şi, avem o Catedrală – un locaş de odihnă peste veacuri al Slavei lui Dumnezeu”, a spus în încheierea prezentării muzeograful Dumitriţa Filip.
Alături de Antimis, mai sunt expuse patru din cărţile tipărite de Sfântul Antim Ivireanul, trei din ele, tipărite la Târgovişte, în vitrina de sub Antimis: un Ceaslov, tipărit în 1712, dedicat domnului Ştefan Cantacuzino, domn al Ţării Româneşti, urmaş al Sfântului Contantin Brâncoveanu, Octoih, tradus şi tipărit tot de Sfântul Antim Ivireanul, în acelaşi an, 1712, şi un Liturghier tipărit în 1713, primul Liturghier tradus în limba română complet de către Sfântul Antim Ivireanul. A patra carte este un Antologhion, tipărit la Râmnic, în anul 1705, imediat după ce Sfântul Antim este hirotonit episcop de Râmnic.
„Acesta este un adevărat miracol, a spus Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, ca un Antimis semnat de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul să fie descoperit între antimisele colectate de la biserici, când s-a aşezat noul Antimis al Preasfinţitului Părinte Justinian, cu 25-26 de ani în urmă. Toate au fost preluate şi aduse la Episcopie. Între ele s-a aflat şi acest tezaur. Colecţia muzeistică se numeşte „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” în anul comemorativ care îi este dedicat.”
