Este recentă cartea lui Ştefan Mihali, apărută la Editura Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu”, Baia Mare. Autorul “fiu al satului”, întregeşte tabloul istoric al localităţii Dumbrăviţa, în cei 600 de ani de existenţă. Deşi cu o vieţuire de secole, aşezarea n-a beneficiat de cronică consistentă decât în ultimele decenii ale veacului.
După micromonografia alcătuită de Gheorghe Pricop (2011), Ştefan Mihali publică o monografie consistentă – “Dumbrăviţa – 1411 – 2011 – Istorie, Oameni, Fapte” (Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2011), Albumul “Dumbrăviţa în fotografii” (idem, 2011) şi “Dumbrăviţa, memoria locului” (2016). Pasionat de istorie, în special de cea locală, implicat activ profesional, social şi politic în viaţa comunităţii (viceprimar şi primar peste 10 ani), aflat la vârsta maturităţii şi a decantărilor benefice ale experienţei vieţii, Ştefan Mihali reuşeşte prin lucrările citate, alcătuirea unui corpus memorialistic al Dumbrăviţei demn de remarcat. Recentul volum (peste 300 p.), prefaţat de către dr. Marius Uglea, de la Direcţia Maramureş a Arhivelor Naţionale, se constituie într-o realizare mai aparte. De ce? Pentru faptul că, după inserarea sintetică a unor date referitoare la geografia, istoria, cultura, viaţa religioasă a comunei, în context regional, după prezentarea specificului gospodăriilor ţărăneşti, a portului popular tradiţional, a datinilor, obiceiurilor locale, prilejuite de momentele esenţiale ale vieţii omului, autorul pune sub ochii locuitorilor actuali oglinda tabloului rămuraş al originii strămoşilor lor, nu doar la modul generic, ci a fiecărei generaţii, a fiecărui neam, după numele său.
Cercetând documente de arhivă, inclusiv a Parohiei locale; conscripţii urbariale, numeroase alte însemnări şi lucrări de specialitate referitoare la istorie, toponimie şi antroponimie, etnologie şi folclor, onomastică, dar mai ales bătând la poarta caselor din sat, provocând reînvierea memoriei oamenilor mai în vârstă, Ştefan Mihali reconstituie cu migală, încrengătura tuturor neamurilor din Dumbrăviţa. Neamul, în accepţiunea autorului, reprezintă structura organizării familiale a satului românesc. Neamul se individualizează prin nume, prin perpetuarea succesivă a arborescenţei generaţiilor. Prin felul în care e alcătuită, lucrarea e o plonjare inversă în timp, de la familia, azi în viaţă, până la strămoşi. Parcursul a peste 200 de pagini din cele 300 ale volumului, se încheagă ca un tablou vast a fiecărui neam, al arborelui genealogic, conform originii strămoşilor. Este consemnat indicele familiilor de origine nobilă, cu blazonul lor reprodus, indicele tuturor familiilor identificate, consemnate în pagină în ordine cronologică, alfabetică, localizându-le şi spaţiul de reşedinţă actual. Sunt menţionate circa 50 de nume de familie, conform Conscripţiei din anul 1850, iar în anul 2016 existând peste 90. Foarte multe nume se reîntâlnesc în timp, până în prezent, precum: Botoş, Brânzei, Cerneştean, Cetăţean, Costin, Dobrican, Dumbrăvicean, Lupan, Măgurean, Mihali, Pricop, Rus, Vari ş.a., mărturie vie a continuităţii, a legăturii lor cu glia natală. Pentru identificarea fiecărui neam sunt consemnate, într-un amplu tablou sinoptic, numele primului întemeietor bărbat al familiei, cu consoarta sa, anii lor de naştere, fiii şi fiicele lor, până la cei vii de azi. E o succesiune a peste 20 de generaţii de dumbrăviţeni cu nume româneşti. Cea mai veche tulpină a unui neam (pentru că “rădăcinile” sunt sub ţărână!) e consemnată la anul 1773, aceea a lui Ilie Cerneştean, căsătorit cu Irina Viman. Evident e că “neamuri” au existat încă de la anul 1411, dată consemnată documentar asupra localităţii. În continuare, apar copacii rămuraşi şi viguroşi ai fiecărui neam în parte (în medie cu 5 copii ca urmaşi), uşor de identificat (acum!), întrucât autorul a reuşit o ingenioasă punere în pagină a încrengăturilor arborescente.
Nepoţii lor, de azi şi de mâine, îşi vor putea identifica cu mândrie originile, reconstituindu-şi arborele genealogic după nume, după poreclă sau felul cum li se zice în sat, ştiind acum “unde sunt cei ce nu mai sunt!”.
Volumul e valoros nu doar pentru “memoria locului”, ci şi pentru prezumtivii cercetători, istorici, sociologi, lingvişti ş.a., cât şi pentru viitorii autori ai unor cărţi similare.
Prof. Vasile LESCHIAN
