La Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil”, directorul prof. Mihai Burzo ne-a spus: „În perioada de vacanţă, am făcut o serie de lucrări absolut necesare. Împreună cu cei 12 muncitori de întreţinere a liceului, oameni harnici şi pricepuţi, am finalizat toate reparaţiile interioare, igienizările şi zugrăvelile, în toate sălile de clasă şi au fost schimbate pardoselile în unele săli. S-au montat pavele, au fost finalizare lucrările de reparaţie la un teren de sport, în faţa sălii de sport. Cele mai importante lucrări le-am efectuat la sala de sport, unde s-au executat reparaţii interioare, a fost montat un covor PVC omnisport, s-au efectuat reparaţii la vestiare, fete-băieţi şi a fost schimbată întreaga tîmplărie. Apoi, au fost montate sistemele de supraveghere şi de protecţie în toate laboratoarele liceului, au fost reparate acoperişurile de la intrările elevilor, reţeaua de iluminat curtea, s-au realizat reparaţii capitale la grupurile sanitare, dar mai sînt şi alte lucrări pe care le-am făcut”.
La Liceul Teoretic „Petru Rareş”, interlocutoare ne-a fost directoarea prof. Mariana Pop: „Lucrările de pregătire pentru noul an şcolar 2016-2017 s-au finalizat. Au fost igienizate spaţiile şcolare şi administrative, s-au executat zugrăveli, vopsiri. Mobilierul şcolar a fost vopsit şi lăcuit, s-au efectuat reparaţii la mobilier şi catedre, s-au înlocuit unele gleturi, au fost reparate sau înlocuite grupurile sanitare, s-au înlocuit geamuri. Reparaţii s-au executat şi la console şi feronerie”.
La acest liceu lăpuşean, s-a dat în folosinţă noul şi modernul Campus Şcolar, unde funcţionează o cantină cu 60 de locuri şi un internat cu 100 de locuri. Primii care au fost serviţi cu masa aici au fost oaspeţi din 7 ţări, veniţi la tabăra etnologică.
La Şcoala Gimnazială Cupşeni, prof. Nechita Băbuţ, director coordonator, ne-a relatat: „În noul an şcolar 2016-2017, vor învăţa copii şi elevi la 7 şcoli în localităţile Cupşeni, Libotin, Ungureni şi Costeni. În toate acestea, am asigurat materialul combustibil pentru centralele termice pe lemn. Mai multe săli de clasă au fost zugrăvite şi igienizate, acţiune ce a fost finalizată. S-a construit o nouă şi modernă grădiniţă în satul Libotin. Şi tot aici, se finalizează o modernă bază sportivă. În această comună, clopoţelul poate suna.
La Şcoala Gimnazială din Vima Mică, am stat de vorbă cu prof. Mariana Roman, numită director de la 1 septembrie 2016. Şi aici au fost igienizate toate şcolile comunei. Şcoala cu clasele I-IV din satul Aspra a fost complet reabilitată. Din localitatea Cahors-Franţa, a sosit un grup de voluntari, care au făcut posibilă aducţiunea de apă potabilă pentru şcoală, iar şcoala a fost înnoită, s-a pus gresie şi faianţă, s-a construit un grup sanitar.