Pînă la jubileul unui secol de la Unirea Basarabiei cu România din 27 martie 1918 mai sînt doar doi ani, perioadă care va inflama şi mai exuberant spiritele pro sau non unioniste din cele două state „independente” şi din diaspora românească. După cum afirma profesorul universitar dr. Dan Dungaciu de la Bucureşti, la recentul simpozion ştiinţific de la Săliştea de Sus, la întrebarea pusă de jurnalistul Gheorghe Pârja „cînd se va face UNIREA”, universitarul, cunoscător avizat al realităţilor fierbinţi şi dure din Basarabia, a dat un răspuns „rabinic”: 43% dintre basarabeni cred că «NICIODATĂ», iar 43% cred că se va «FACE», fie şi-n 20 de ani”!
Faţă de pretenţiile unor creduli de la Chişinău că este posibilă UNIREA în 2018 – la JUBILEU –, deziluziile unioniştilor fervenţi de astăzi vor fi extrem de amare. Un alt analist, la fel de bine informat în „chestiunea Unirii”, Iulian Chifu, ex-consilier prezidenţial, declara la un post TV că, la începutul acestui an doar 20% dintre cetăţenii Moldovei doresc unirea cu România, iar 80% sînt împotrivă. Aceştia din urmă vorbesc de o MOLDOVĂ MARE (de la Nistru la Carpaţi), o „Moldovă voievodală”, statuia strălucitului Domn ŞTEFAN CEL MARE (opera lui Alex Plămădeală) fiind simbolul grăitor al acestor „istorici” unionişti!
Nu poate fi neglijat nici faptul că, atît „puterea” de la Tiraspol, care a proclamat Transnistria (dintre Nistru şi Bug) AUTONOMĂ în 1991, cît şi Găgăuzia, tot autonomă din 1991 (cu capitală la Comrat, universitate, şcoli în limba găgăuză şi rusă etc.) s-au pronunţat ferm că dacă se face Unirea cu România, ruperea lor faţă de Basarabia va fi un „fapt împlinit”. De altfel, Transnistria nu a fost niciodată „moldovenească”, ci a fost cedată de Hitler lui Antonescu în 1942 ca „reparaţie” a raptului Transilvaniei din august 1940, nord-vestul fiind cedat prin diktat hitleristo-mussolinian Ungariei!
Hotărîrea adoptată de către Sfatul Ţării de la Chişinău la 27 martie 1918 consfinţeşte că „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, NISTRU, Dunăre, Marea Neagră şi vechea graniţă cu Austria… de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”! Deci nu se pomeneşte nimic despre spaţiul dintre Nistru şi Bug, cunoscut ca Transnistria! Aceasta a fost declarată de Duma de la Moscova „zonă de interes strategic pentru Rusia” (Istoria Basarabiei, p. 538).
În ianuarie 2013, după cum scria cotidianul Új Magyar Szó (28.01), „Oaspeţii din GĂGĂUZIA au ţinut o LECŢIE DE AUTONOMIE la Miercurea Ciuc”, iar preşedintele Consiliului Judeţean Harghita – bătînd şeaua să priceapă… – „a făcut o paralelă între situaţia găgăuzilor din Republica Moldova şi MAGHIARII DIN ARDEAL”, care „trebuie să cunoască şi AUTONOMIILE care funcţionează în partea de est”, respectiv în Basarabia!
În contextul Jubileului UNIRII, cu siguranţă nu numai europarlamentarul László Tőkés, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, ci şi liderii din secuime, care invocă AUTONOMIA GĂGĂUZIEI, vor solicita, cum o fac în mod repetat şi tot mai inflamant din 1990 încoace, AUTONOMIE PENTRU ŢINUTUL SECUIESC şi AUTONOMIE PENTRU ÎNTREAGA MAGHIARIME DIN ARDEAL!
Pentru ROMÂNIA DE AZI, chestiunea unirii cu Basarabia pune şi problema MULTIETNICISMULUI. Pe lîngă cei circa 1,2 milioane de maghiari din ţară, în cazul unirii cu Basarabia se vor adăuga la această „zestre demografică” peste 1.123.488 de etnici (ucraineni – 442.346, ruşi – 370.000, găgăuzi – 158.600, bulgari – 76.000, romi – după unele surse 12.300, după altele 25.000 etc.) din cei circa 3.940.000 de locuitori ai Republicii Moldova!
Mai trebuie reţinut că la ultimul recensămînt doar 73.529 de locuitori s-au declarat ROMÂNI, iar 69,5% (2.742.000) MOLDOVENI. Aşadar, o „etnie diferită de români”, inclusiv de românii din Moldova românească!
Dorinţele de unire, de „reîntregire”, de „formare a unui guvern COMUN”, de proclamare a Unirii la Jubileul din decembrie 2018 invocate de „SFATUL ŢĂRII – 2”, de alte „mişcări unioniste” (ale minţii şi inimii) sînt sublime! Dar, aşa cum relevă şi sondajul RABINIC amintit de prof. Dungaciu la Săliştea Maramureşului, egalitatea celor 43% („niciodată”, „se va face”!?), calea realistă ar fi integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană (fără a se întrevedea acum luminiţa de la capătul tunelului!) şi, cu calm, fără „o recăsătorie forţată” de euforicii unionişti de azi, idealul de acum 100 de ani rămîne „un vis frumos”! Deocamdată atît.
Transnistria şi Găgăuzia, prin AUTONOMIILE lor, rămîn nişte spini veninoşi înfipţi în inima Unirii sau Reîntregirii revisate la Jubileu!
