La Tg. Lăpuş s-a desfăşurat Tabăra naţională pentru tineret „ECUMENICA”

0
472

La Parohia şi Biserica greco-catolică „Buna Ves­tire” din oraşul dintre munţi, a avut loc a XVIII-a ediţie a Taberei naţionale pentru tineret „ECUMENICA”. Manifestările au fost bogate, variate, la care au participat 50 de tineri din mai multe localităţi din România. Acţiunile au avut inspiratul motto  „Prietenia – cale spre Dumnezeu”, iar motto-ul acestei ediţii 2016 a fost „Iubind, te dăruieşti cu tot ce-ţi aparţine”, organizate şi desfăşurate de către preotul paroh greco-catolic Silviu Hodiş şi distinsa sa soţie, Maria, împreună cu Consiliul parohial al Bisericii greco-catolice „Buna Vestire”.
Chiar din prima zi de tabără s-au desfăşurat jocuri relaţionale şi un club de lectură. După Sfînta Liturghie arhierească, au urmat ateliere de comunicare şi experimente stradale, competiţii sportive, un atelier de fotografie pe teme date, filmări pentru concursul final de creaţie, proiecţie de film, discuţii şi un program de voie – citit, şah, remi, cărţi de joc, jocuri în curtea bisericii. Apoi, au avut loc ateliere de creaţie cu tema „Prietenia – cale spre Dumnezeu” (fotografie, pictură, realizare de brăţări, desing vestimentar, olărit, anchetă stradală, gătit etc). Timp de 9 ore s-a desfăşurat o excursie iniţiatică cu probe de supravieţuire prin pădure şi un ceas cu Iisus – veghe. Au avut loc de asemenea, discuţii asupra Revistei taberei, reîntoarcerea la tradiţii şi o proiecţie de film cu discuţii pe grupuri, s-a derulat un remarcabil concurs de cîntece religioase, canto şi instrument muzical, urmat de un colocviu plecînd de la Evanghelizarea Duminicii şi o Scrisoare către Dumnezeu, un concurs de cultură generală, cunoştinţe religioase şi un tort aniversar. Au fost premiaţi participanţii la concursul „Îngerul păzitor se descoperă”, urmat de sport şi concursuri distractive. A venit apoi rîndul unei drumeţii şi concursuri de îndemînare şi creativitate „Iubeşte şi fă ce vrei” (poezie şi desen). „The crazy caldron” s-a intitulat activitatea „ceaunul nebunatic”.
Aspect de la gatitul mincariiÎn ultima zi s-au purtat discuţii despre tabără, concluzii, chestionare. S-a realizat apoi, o interesantă Expoziţie cu produsele taberei, un Feed-back la activităţile taberei. Tot în această zi, tinerii participanţi în Tabăra „Ecumenica” au plecat spre casele lor cu un bagaj de noi informaţii, de fapte şi acţiuni de neuitat: şi-au însuşit cunoştinţe noi, au încheiat prietenii care vor dura, fiind încîntaţi de ceea ce au văzut în Ţara Lăpuşului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.