Sighetu Marmaţiei sub 3 evenimente

0
1417

 Ieri, la fosta Prefectură a Comitatului Maramureş din Sighetu Marmaţiei, a avut loc o şedinţă solemnă a Consiliului Local Sighetu Marmaţiei cu prilejul împlinirii a 690 de ani de atestare scrisă a localităţii. O falsă aniversare, întrucât aceste documente descoperite până acum nu sunt echivalente cu certificatul de naştere al unei localităţi ci doar cu un titlu de proprietate emis la o anumită dată, de către Cancelariile vremii. În România Modernă, bunăoară, noile titluri de proprietate asupra terenurilor s-au emis după 1991 pentru proprietăţi deţinute de înaintaşii noştri cu zeci, sute de ani înainte! Altfel spus, Sighetul (şi nu numai) este multimilenar, arheologii descoperind urme ale civilizaţiei umane pe întreg teritoriul Maramureşului străvechi, datând din Epoca Bronzului, cu mult înainte de Hristos!
Sigur că Primăria municipiului Sighetu Marmaţiei şi Consiliul Local sărbătoresc acest eveniment în loc de “zilele oraşului”, deschizând şi alte două evenimente desfăşurate în municipiul dintre ape în perioada 19-21 august: Festivalul de Muzică şi Artă Medievală “Aeternus Maramorosiensis” şi Gala Folk “Floare de colţ”.
SIGHET69O-023În sala de conferinţe a fostei Prefecturi (azi, sala Oglinzilor din complexul “Curtea Veche”, cu o capacitate de 500 de locuri) au participat oficialităţi locale şi judeţene, cetăţeni de onoare ai municipiului, actuali şi foşti membri ai Consiliului Local, personalităţi ale vieţii economice, sociale, politice şi culturale din comunitate. Despre Sighetul multicultural, multietnic şi evenimentele în desfăşurare au vorbit: Spiridon Pralea, managerul Centrului Cultural, Horia Scubli, primarul municipiului şi fost consilier local din primul Consiliu ales în 1992, Teofil Ivanciuc (care a făcut o excelentă incursiune – şi ilustrată – în istoria Sighetului şi Maramureşului din 1326 până la finele celui De-al Doilea Război Mondial), Sebastian Mihai Lupuţ, prefectul judeţului, Doru Dăncuş, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, Ion Sas, consilier judeţean, Dana Ivaşcu-Oniţa, consilier local, David Liberman, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Sighet, pr. Vasile-Aurel Pop, Protopop ortodox de Sighet, Adela Pop, reprezentanta Cnejilor de Maramureş din trupa de reconstituire istorică. Au fost prezenţi şi primarul oraşului Slatina (Gheorghe Uhali) şi viceprimarul oraşului Hust din Ucraina, localităţi înfrăţite cu Sighetul. Printre cetăţenii de onoare ai municipiului veniţi de departe au fost de faţă sculptorul Mihai Borodi (Franţa) şi cantautorul Ducu Bertzi (Bucureşti), în fotografie alături de primarul Sighetului şi Adela Pop.
Festivalul Medieval începe azi, la ora 14, pe Aleea Pietonală, cu Marea paradă a festivalului spre podiumul amenajat în faţa florăriilor din parc. Pe scena mare din Parcul Central, de la 19.30 se va desfăşura Gala Folk “Floare de Colţ”. În prima seară vor urca pe scenă: Drăguş Ioan Darius, Gheorghe Şteţca, Adrian Ivaniţchi, Cătălin Condurache şi invitaţii lui, Ilie Stepan şi Horea Crişovan cu invitaţii lor, Alexandru Andrieş, Ducu Bertzi & friends. Prezintă actorul Adrian Păduraru.
Duminică, 21 august, ora14, se va relua Festivalul Medieval.
De la 19.30, concert al invitaţilor la Gala “Floare de Colţ”: Ilinca Pleş, Anca Corneştean, Nicolae Boico, Octavian Bud, Emeric Imre, ”Ecoul” (în formula consacrată), Cosmin Vaman, Alexandru Andrei & trupa SPAM şi în încheiere Vasile Şeicaru.
Ieri seară, la Slatina (Ucraina) nu a mai avut loc spectacolul Folk cu invitaţii lui Ducu Bertzi. Prea mult românism în Maramureşul din dreapta Tisei au zis unii!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.