Anul acesta, în 17 Mai, s-au împlinit 690 de ani de când aşezarea medievală Sighet (Zygeth) apare pomenită expres într-un document oficial emis de regele Ungariei, Carol I, la cererea preoţilor sau a rectorilor bisericilor din districtul sau provincia Maramureş (de districtu seu provincia Maramorosiensi), care a transumat şi documentul anterior emis la 14 Mai, la Esztergom de arhiepiscopul Boleslau. Se ştie că data apariţiei unei localităţi într-un document nu este şi data naşterii sau întemeierii sale, care a avut loc cu certitudine anterior, la un moment ce nu poate fi specificat cu certitudine.
Documentul cadru, în care au fost copiate documentele emise la 14 şi 17 Mai, care îl pomeneşte pe Ioan din partea bisericii din Sighet (Zygeth), a fost emis ulterior, în anul 1341, transumând documentele mai vechi, dar datele exacte şi informaţii suplimentare sunt imposibil de descifrat din cauza deteriorării avansate a documentului în momentul fotografierii lui de către Arhivele Naţionale Maghiare, (M.O.L., DF 247881). Acesta este din nefericire pentru noi dispărut din 1945, la M.O.L. singura imagine păstrată este o copie de o calitate slabă după documentul care se afla înainte de cel de-al doilea război mondial la Sfântu Gheorghe, la Muzeul secuiesc, în Colecţia Barabas Sámu. De aici a fost transportată toată arhiva în Ungaria, fiind bombardată şi distrusă, conform informaţiilor oferite de Sas Péter, care a publicat lista documentelor trimise la Budapesta pentru salvare şi bombardate pe drum. Nu se ştie cum a ajuns documentul din 1341 la Muzeul secuiesc, se poate presupune că datorită faptului că în Evul Mediu comiţii Maramureşului erau şi comiţi ai secuilor, unul dintre aceşti comiţi ar fi păstrat documentul în Secuime.
Deşi este atestat doar în 1326, istoria oraşului Sighet este una foarte veche, primele descoperiri arheologice de pe dealul Solovan referindu-se la o fortificaţie din jurul anului 1100 înaintea erei noastre. Alte descoperiri arheologice, deşi sporadice şi incomplete, făcute în anumite zone ale oraşului, arată o locuire în mai multe perioade istorice, iar pentru secolele XII-XIII a fost descoperită o zonă locuită la locul numit Valea Mare, dispărută, conform unor opinii, odată cu colonizarea oraşului de către regii Ungariei. Primele menţiuni ale localităţii provin din jurul anului 1300, în legătură cu coloniştii germani, de fapt flamanzi, aduşi de regele Andrei al III-lea, iar prima atestare documentară certă a localităţii, prea puţin cunoscută însă, provine din anul 1326, istoriografia română şi maghiară apreciind până de curând anul 1334 ca fiind anul de atestare a localităţii.
• 1326, mai 14. (Esztergom) Boleslau, arhiepiscop de Esztergom şi comite perpetuu, după ce a aflat că rectorii bisericilor din Maramureş (in Maramorosio) sau din provincia Maramureş (in provincia Maramorosiensi), aflate în dieceza lui, primesc dijmele şi posedă toate drepturile arhidiaconale (omniaiura arhidiaconalia), îi întăreşte pe aceştia în aceste privilegii printr-un document cu pecete atârnată, cu condiţia ca aceştia să-i plătească anual după fiecare marcă 1 pond în denari, poruncindu-le totodată vicarilor lui ca nimeni să nu-i deranjeze pe aceştia pentru dijmă sau pentru alte drepturi ale lor, iar cei ce nu se supun poruncii vor fi pedepsiţi cu excomunicarea (sentenciaex communicacionis).
• 1326, mai 17. Regele Carol I, la cererea preoţilor sau a rectorilor bisericilor din districtul sau provincia Maramureş (de districtu seu provincia Maramorosiensi) – Ioan din partea bisericii din Sighet (Zygeth), Laurenţiu din partea bisericii din Câmpulung [Hosszu]mezeu, Benedict din partea bisericii din Teceu (Thecev), George din partea bisericii din Vysk şi alt George din partea bisericii din Hust (Huzth)–întăreşte şi confirmă într-un document privilegial nou cu pecete dublă autentică privilegiul arhiepiscopului şi comitelui perpetuu Boleslau din 14 mai 1326 privind privilegiile bisericilor din Maramureş. Ioan din partea bisericii din Sighet (Zygeth).
• 1341, iunie 29. Capitolul din Buda transumează (copiază) documentele din 14 şi 17 Mai, în care apare prima atestare documentară a Sighetului.
Primele decade de evoluţie ale localităţii, în lipsa documentelor şi a săpăturilor arheologice ţintite, rămân încă neclare. Unii istorici susţin că aceasta ar fi fost în primii ani ai evoluţiei ţinta atacurilor locuitorilor din satele învecinate, lucru care ar fi condus la faptul că în privilegiul acordat de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, la 1329, coloniştilor şi oaspeţilor regali din cele 4 localităţi maramureşene (Visk, Hust, Câmpulung, Teceu) Sighetul nu apare, fiind socotit distrus. Alţii (cum ar fi Paul Niedermeyer) vorbesc de un număr clar de colonişti aduşi şi la Sighet înaintea acelui an, la o dată necunoscută din secolul XIII.
Cu toate că nu apare în privilegiul din 1329, drepturile şi privilegiile i-au fost recunoscute ulterior, ele fiind mereu reîntărite de-a lungul secolelor.
• 1506, Buda. Regele Ungariei, Vladislau al II-lea reîntăreşte sub formă de privilegiu, întărit cu pecetea mare atârnată a regelui, privilegiile, drepturile şi libertăţile celor 5 târguri regale de coroană. Arhiva Regiunii Transcarpatia, Arhiva celor 5 târguri regale de coroană.
Primele atestări ale localităţilor medievale au fost legate în foarte multe cazuri de pomenirea obligaţiilor către biserica catolică. Este şi cazul localităţii Sighet, primul document în care apare menţionată este cel emis în anul 1326, din care nu rezultă însă dacă localitatea avea rangul de sat sau târg. După unii medievişti localitatea era un sat, villa, alţii vorbesc de un târg. Ulterior localitatea apare consemnată şi în dijmele papale din 1334 şi 1335 ca datorând obligaţii bisericii catolice.
Despre data înfiinţării, informaţiile sunt puţine şi incerte, este posibil ca localitatea să fi fost întemeiată ca una legată de exploatarea sării Maramureşului, pe parcursul secolului XIII, în paralel cu înfiinţarea localităţilor Dej, Turda, Sic, Cojocna etc. cu colonişti germani şi maghiari (cfm. Paul Niedermeyer). Numărul acestora se ridica la 100, localitatea fiind de rang mai mic decât Dej sau Turda, unde au fost colonizaţi 200 locuitori. Despre modul în care arăta localitatea medievală datele publicate sau inedite nu ne lămuresc prea bine, acelaşi Paul Niedermeyer susţine că Sighetul era diferit de oraşele miniere regale, fiind de fapt un târg (Marktfleck), aici formându-se foarte devreme piaţa centrală în formă fusiformă, care s-a prelungit treptat, în secolul XVIII primind forma ei clasică. Generalul Caraciolli, sub conducerea căruia au fost terminate măsurătorile topografice cunoscute ca jozefine descria la 1767 oraşul ca fiind unul lung şi îngust, cu 500 case, majoritatea construite din lemn, doar 10-12 case ale nobililor unguri mari fiind construite din materiale solide.
Planul târgului regal Sighet la 1772, întocmit de Visner de Morgenstern şi Francisc Xaver, oficial al Direcţiei silvice regale, Arhivele Naţionale Maghiare (M.O.L.), Kamaraitérképek, S11 nr.463
• 1747. Imaginea Sighetului, desen făcut la 12 august de către consilierul la Cămara de sare din Zips, şi director al minelor, Ternyei János, Arhivele Naţionale Maghiare, Colecţia Urbarii şi Conscripţii, nr. 72:33
,,Asociaţia Dragoş-Bogdan a urmaşilor nobilimii maramureşene”
