Gestionarea deşeurilor, o treabă serioasă!

0
1632

În prezent, toate localităţile urbane şi rurale din judeţul Maramureş beneficiază de servicii de salubritate, însă nu toţi locuitorii plătesc şi, implicit, nu beneficiază de aceste servicii. Operatorii de salubritate sînt fie privaţi (au concesionat serviciul public, precum în Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Baia Sprie, Vişeu de Sus, Tăuţii Măgherăuş), fie publici, prin intermediul unor companii sau servicii specializate, administrate de autorităţile publice locale (Borşa, Tîrgu Lăpuş, Ulmeni, Şomcuta Mare). Printr-un proiect PHARE derulat anterior (ECO SISTEM), în oraşul Tîrgu Lăpuş şi comuna Coroieni, s-au achiziţionat containere zincate de 1,1 mc, europubele de 0,24 mc, europubele de 0,12 mc, lăzi pentru compost individual şi containere de 5,5 mc, autogunoiere între 10 şi 20 mc. În prezent, în mediul urban există recipienţi pentru colectare deşeuri biodegradabile, însă colectarea selectivă se rezumă la unele centre urbane – fără a cuprinde deşeurile periculoase! Operatorul de salubritate din Baia Mare, DRUSAL, a amenajat „insule ecologice”, existînd containere pentru colectare selectivă şi igloo-uri lîngă platformele de colectare a deşeurilor din reşedinţa de judeţ. La Tîrgu Lăpuş, fiecare bloc de locuinţe a primit o baterie de colectare selectivă, iar locuinţele individuale au primit opţional lăzi pentru compost.
Echipamentele de salubritate sînt însă învechite, mijloacele de transport a deşeurilor colectate în judeţ nu sînt eficiente şi nu sînt specializate pentru transfer, depozitele de deşeuri neconforme din Maramureş nu dispun de instalaţii de compostare, transfer şi nici de tratare mecano-biologică, eliminarea asigurîndu-se doar prin depozitare. În judeţul nostru, funcţionează capacităţi private de reciclare: CALEX Baia Mare (instalaţie de extrudare şi regrangulare a deşeurilor din plastic), CRIROB SALUBRIS Vişeu de Sus (staţie de sortare şi reciclare deşeuri), DRUSAL Baia Mare (echipamente de balotare deşeuri), EPICENTRUM Baia Mare (instalaţii de reciclare a deşeurilor electrice DEEE), REMAT MARAMUREŞ Baia Mare (instalaţii de sortare), COZMIRCOM Baia Mare (topitorie de metale), GLOD SAL Bîrsana (staţie de sortare şi reciclare), HERODOT GRUP Sighetu Marmaţiei (echipamente de balotat deşeuri), ECOVIRA RECICLYING Tîrgu Lăpuş (echipamente de balotat).
gunoiCea mai mare parte a deşeurilor colectate sînt eliminate prin depozitare în depozitele neconforme! Acestea au fost în număr de 7, însă 5 au fost închise (Cavnic – 2009; Seini – 2010; Tîrgu Lăpuş – 2012; Borşa – 2013; Vişeu de Sus – 2014). Mai funcţionează, pînă în anul 2017, depozitele din Satu Nou de Jos (Groşi, lîngă Baia Mare) şi cel de la Sighetu Marmaţiei (cu o suprafaţă de circa 22 ha şi o capacitate de 4,2 milioane mc), administrate de operatori privaţi (DRUSAL, respectiv HERODOT GRUP), unde sînt transportate şi depozitate în prezent aproape toate deşeurile colectate în judeţul nostru. În mod similar, cele 76 de platforme rurale de colectare a deşeurilor au fost închise. În anul 2013, în cele patru depozite neconforme, funcţionale la acel moment, s-au depozitat 126.380 tone de deşeuri (dintre care 97.000 t la Satu Nou de Jos şi 24.000 t la Sighetu Marmaţiei), în scădere cu 36,5% faţă de anul 2007, scăderea putînd fi pusă şi pe seama modificării modalităţii de cîntărire a acestora.
În anul 2013, la nivelul judeţului Maramureş, s-au colectat circa 120.900 tone de deşeuri menajere şi asimilabile, cele mai multe provenind din municipiile Baia Mare (86.782 t, inclusiv din unele localităţi din jurul acesteia, unde DRUSAL furnizează servicii de salubritate), respectiv Sighetu Marmaţiei (14.301 de tone). Dintre acestea, doar 29.965 de tone (24,8% din total) au fost valorificate (mai ales deşeuri industriale reciclabile, deşeuri vegetale, pămînt şi pietre), celelalte fiind eliminate prin depozitare. În ceea ce priveşte deşeurile din servicii municipale colectate, acestea s-au cifrat în anul 2013 la 37.400 de tone, dintre care 19.731 de tone au fost deşeuri stradale, 758 de tone deşeuri din pieţe, 3.472 de tone deşeuri din spaţii verzi, 7.410 tone de deşeuri voluminoase, iar 6.073 de tone deşeuri din construcţii şi demolări (+91,5% faţă de anul 2007). În realitate, cantitatea reală de deşeuri generate de lucrări de construcţii şi demolări e mult mai mare, însă acestea sînt frecvent reutilizate în gospodăria proprie sau depozitate necontrolat.
În  judeţul Maramureş, există 50 de operatori autorizaţi să colecteze şi să valorifice deşeuri industriale (hîrtie, carton, lemn, sticlă, metale etc.). 32 de operatori economici în judeţ sînt autorizaţi să colecteze/re­ci­cle­ze/valorifice deşeuri de ambalaje (PET, plastic), existînd puncte de colectare în Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Seini, Baia Sprie, Vişeu de Sus, Borşa şi Tîrgu Lăpuş. Datele statistice ale Agenţiei pentru Protecţia Mediului indică faptul că 79 de agenţi economici din judeţ au încheiat contracte cu firme specializate de colectare a ambalajelor, iar peste 367.000 de locuitori ai judeţului (78% din total) au colectat separat deşeuri de ambalaje, în anul 2013 fiind colectate 895 de tone de PET-uri, 154 de tone de plastic, 599 tone de hîrtie, 123 t de sticlă, 153 t de  metal, 159 t de lemn. Cantităţile sînt infime! În unele complexe comerciale din Baia Mare, există puncte de colectare a deşeurilor din ambalaje.
gunoi-2-800x60027 de operatori economici deţin instalaţii de brichetare a rumeguşului, avînd în vedere că ramura de prelucrare a lemnului şi a mobilei generează cea mai mare parte din producţia industrială. Deşeurile agricole generate în exploataţiile individuale sînt, în general, gestionate de către deţinătorii de animale, pentru fertilizarea naturală a terenurilor agricole. Stocarea dejecţiilor de animale în gospodării este una dintre sursele importante de poluare a apelor freatice.
În 2013, deşeurile rezultate din activitatea medicală de la nivelul judeţului au fost colectate şi transportate, pe bază de contract cu unităţile medicale, de către 3 operatori autorizaţi şi au fost eliminate prin incinerare de către S.C. IF TEHNOLOGII S.R.L. Cluj-Napoca, S.C. PRO AIR CLEAN S.A. Timişoara, respectiv prin sterilizare de către S.C. ECO SERVTRANS S.R.L. Sibiu, I.F. Dragoş Stana Baia Mare şi Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare. Cantitatea de deşeuri medicale colectate în anul 2013 din judeţ a fost de 129 de tone.
În ce priveşte colectarea VSU (vehicule scoase din uz), în judeţ sînt autorizaţi 15 operatori economici pentru colectare / dezmembrare / valorificare şi un operator pentru tratare. În anul 2012, au fost colectate 1.109 vehicule scoase din uz, din care 521 prin Programul Naţional de Înnoire a Parcului Auto. Doi operatori economici sînt autorizaţi să colecteze uleiuri uzate, aceştia colectând peste 100.000 de litri anual. În 2013, în judeţul Maramureş, au fost inventariate 11 staţii de epurare care au generat 3.538 de tone de nămoluri, dintre care 90% la staţia de epurare din Baia Mare (aparţinînd de S.C. VITAL S.A.), acesta fiind depozitat la depozitul de deşeuri din Satu Nou de Jos. În celelalte staţii de epurare, cantităţile relativ mici de nămol sînt depozitate pe platforme şi deshidratate.
În ceea ce priveşte colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), sînt autorizaţi 12 operatori economici, care au colectat în 2013 circa 79 de tone, dintre care 74 au fost trimise la tratare. Per ansamblu, s-au colectat în anul 2013 aproape 319 tone de DEEE, în creştere de 4,1 ori faţă de anul 2007.
În  judeţul Maramureş, sînt autorizaţi 34 de operatori care colectează de­şeuri de baterii şi acumulatori, care au colectat, în anul 2013, 522 de tone de astfel de produse, din care 500 de tone au fost trimise la tratare.
Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, împreună cu SGA şi ISU Maramureş, au publicat un raport care indică faptul că majoritatea localităţilor se confruntă cu probleme legate de salubrizare, colmatarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere şi depozitarea necontrolată a deşeurilor în circa 200 de locaţii identificate, în special la nivelul cursurilor de apă şi al căilor de comunicaţii.
img_neferoase_3O mare parte dintre problemele identificate în ceea ce priveşte managementul deşeurilor din judeţ vor fi rezolvate deodată cu finalizarea proiectului „Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Maramureţ”, aflat în implementare, cu o valoare de circa 230 milioane lei, cu cofinanţare din POS MEDIU 2007-2013. Acesta prevede implementarea unui sistem de colectare selectivă în mediul rural şi urban, prin amplasarea de containere tip igloo la colţ de stradă, pentru următoarele fracţii de deşeuri: hîrtie /carton, metal +plastic, sticlă. Achiziţionarea de containere pentru deşeuri menajere (1.218 bucăţi a 1,1 mc), igloo-uri pentru colectare selectivă  (9.919  bucăţi a 1,1 mc), pubele (2.759 bucăţi a 0,12 mc), compostoare individuale pentru deşeuri biodegradabile (82.785 bucăţi). Construirea a trei staţii de transfer, în Tîrgu Lăpuş (capacitate 10.000 t/an), Moisei (capacitate 31.000 t/an) şi Sighetu Marmaţiei (capacitate 25.000 t/an). Achiziţionarea a 9 vehicule de transfer de mare tonaj, a 6 remorci, pentru transferul la CMID, şi a 25 de containere de transfer. Construirea a două staţii de sortare, una în Sîrbi (în cadrul CMID – de capacitate 32.000 t/an) şi una la Sighetu Marmaţiei (capacitate 22.600 t/an). Construirea unei staţii TMB (tratare mecano-biologică) la CMID în localitatea Sîrbi (capacitate 150.000 t/an). Construi­rea unui depozit ecologic de deşeuri nepericuloase, în cadrul CMID Sîrbi, cu o capacitate totală de 1.946.466,4 mc, pe o suprafaţă de circa 20 ha şi cu o durată de viaţă de 28 de ani. Prima celulă va avea capacitatea de 450.449,10 mc/an, fiind dimensionată pentru aproximativ 6 ani. Amenajarea a 7 puncte de colectare DEEE la Borşa, Seini, Şomcuta Mare, Tîrgu Lăpuş, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus şi Borşa.
Depozitele de deşeuri urbane neconforme de la Borşa, Seini şi Tîrgu Lăpuş vor fi curăţate prin transportul deşeurilor la cel mai apropiat depozit şi amplasamentul va fi ecologizat. Depozitele de deşeuri urbane neconforme din Baia Mare, Sighetu Marmaţiei şi Vişeu De Sus vor fi închise şi acoperite conform normativului tehnic.
Vor fi susţinute campanii de informare publică şi conştientizare a publicului, focalizate pe necesitatea implementării unui sistem de gestiune a deşeurilor, corespunzător şi eficient, pentru o cantitate anuală de deşeuri colectate în judeţul Maramureş de circa 205.000 tone, dintre care peste 25% ambalaje. În vederea realizării şi funcţionalizării sistemului integrat de management al deşeurilor, s-a constituit Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Gestiune Integrată a Deşeurilor Menajere Maramureş, cu 77 de unităţi administrativ teritoriale membre. Serviciile de operare a sistemului, respectiv a infrastructurii create prin proiect, vor fi delegate prin licitaţie unuia sau mai multor operatori, care se vor ocupa de colectarea deşeurilor din cele 4 zone, transportul, transferul, sortarea, tratarea şi depozitarea acestora.
Informaţii de la Consiliul Judeţean Maramureş. (g.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.