Irineu Bârle este ieromonah al Mănăstirii greco-catolice din Prislop-Mesteacăn. L-am găsit cu treburi prin curtea mănăstirii, alături de mai mulţi tineri. Călugărul, pe lângă faptul că slujeşte în Casa Domnului, îndeplineşte şi rolul de părinte pentru mai bine de 60 de tineri, proveniţi din sistemul de protecţie a copilului.
Astfel, de cum au ieşit din sistem, adolescenţii au venit la mănăstirea din Prislop unde au găsit casă, masă, înţelegere, o familie şi, la urma urmei, un scop în viaţă: „Nu ştiu câţi tineri avem aici, că nu ne numărăm, dar în orice caz sunt peste 60 cu toţii aici. Dar mai sunt şi în oraş care lucrează acolo. Dar în casă cred că suntem vreo 43. Câţiva mai sunt şi în sat, care vin apoi aici. Dar nu ne numărăm pentru un motiv foarte simplu: ei în copilărie au fost tot numere, aşa că noi vorbim doar despre numele fiecăruia. Poate doar când mergem cu autobuzul undeva, ca să ştim câţi au intrat. Ei provin practic de la fostele case de copii şi au vârstele cuprinse între 20 şi peste 40 de ani. Ei au venit aici la mănăstire de cum au ieşit din sistem, de la vârsta de 18 ani. Eu am cunoscut o asociaţie italiană care se ocupa de tineri pe care-i scotea de la Spitalul de neuropsihiatrie infantilă din Iaşi, şi de acolo au venit băieţi şi fete la noi”, ne-a explicat Irineu Bârle, ieromonah al Mănăstirii Prislop.
Doi tineri s-au căsătorit recent
Pe lângă faptul că tinerii care vin la mănăstire găsesc aici o familie, pe care nu au avut-o poate niciodată, se şi regăsesc, întemeindu-şi la rândul lor propria familie. Este şi cazul lui Iosif care s-a căsătorit de puţin timp cu Liliana: „Recent am avut o căsătorie între Iosif şi Liliana. Fratele lui Iosif se va căsători, de asemenea, pe data de 21 august va fi nunta, tot cu o fată de aici. Ne pregătim acum să reparăm o casă de aici din sat, unde să se mute cei doi fraţi cu soţiile lor. Nu a existat un scop anume pentru care i-am adus aici pe tineri. Eu i-am cunoscut într-o circumstanţă şi am rămas şocat de ce am văzut. Am început să-i primesc în casă cu gândul că în scurt timp îşi vor găsi un mod de a se integra în societate, lucru care este însă foarte greu. Noi suntem o familie, în fond, aici, care trăim împreună. Cred că mulţi dintre noi vom fi toată viaţa aşa cum suntem acum. Totuşi, unii dintre ei sperăm să ajungă măcar la semi-independenţă, că la independenţă totală nu cred că pot ajunge mulţi dintre ei. Avem câţiva care lucrează în oraş şi sper ca aceştia măcar să reuşească să stea pe picioarele lor”, ne-a spus părintele.
Tinerii de la mănăstire îşi găsesc un rost în viaţă
Cei care vin la mănăstirea din Prislop devin mai responsabili şi, cu puţin noroc, îşi găsesc şi jumătatea: „Am avut nunta duminica trecută. E frumos acum. M-am căsătorit cu o fată de la noi. Aici ne-am cunoscut, ne-am plăcut şi am făcut pasul. Ce va fi de acum înainte nu ştiu, însă lăsăm totul să vină de la sine şi vom vedea ce vrea Domnul. Însă mie îmi place tare mult aici. Fac curăţenie în camere, tot ce trebuie prin casă. Merg şi la fân, că avem animale şi le trebuie fân pe iarnă. De domn părinte ascult tot timpul şi nu-l supăr niciodată”, ne-a spus Iosif, tânărul proaspăt căsătorit.
Călugărul oferă casă, masă şi familie pentru tineri de mai bine de 14 ani
Irineu Bârle le asigură tinerilor care ies din sistem casă, masă şi practic o familie, de ani buni de zile: „De prin anul 2002 cred că ajut tinerii aceştia cu probleme. Deci cam de 14 ani fac acest lucru şi îmi place ceea ce fac. Eu mă simt bine în această postură şi pot spune că suntem o familie minunată. Probleme de adaptare nu avem mai multe decât într-o familie normală. De multe ori mă uit la copiii care au trăit într-o familie normală şi îi văd mult mai problematici decât cei care stau la noi. Problemele pe care ei le au apar în momentul în care se găsesc dezorientaţi în viaţă. Când încep să-şi găsească un făgaş normal al vieţii, în care ei sunt acceptaţi, îşi dau seama că au şi ei un loc pe lumea asta, e spre binele lor şi chiar dacă au probleme comportamentale destul de mari, probleme psihice, pentru că 80% sunt cu probleme grave de sănătate la nivel psihic şi de comportament, găsim totuşi un făgaş de relativ şi fragil echilibru, dar în care reuşim să trăim şi să mergem înainte”, a precizat ieromonahul Irineu.
Viaţa la mănăstire, ca o telenovelă
Cu toate că nu este uşoară, viaţa alături de aceşti tineri este ca-n filme, mai spune călugărul: „Noi aici suntem ca şi într-o telenovelă: toată ziua apare ceva nou, este câte un pic de suspans, dar mergem înainte. Pe cei care stau aici încercăm să-i responsabilizăm puţin, aşa că fiecare face câte ceva, după puterile lui: lucrează la grădină, la fân, avem capre, bivoli, păsări care trebuie îngrijite. La bucătărie unii. Însă totul este mai mult aşa, ca să ne ocupăm timpul, decât o activitate la care să putem zice că putem să stăm liniştiţi că se face. Problema lor este că nu au simţul calităţii şi al responsabilităţii unui lucru. Îl fac doar ca să fie făcut, din cauză că nu au fost educaţi, nu au criterii, nimic. Aşa că noi încercăm aici să-i responsabilizăm, câtuşi de puţin, cât se poate, dar e un drum lent şi lung. Ei sunt nişte fiinţe foarte traumatizate, cărora le este foarte greu să-şi găsească un echilibru la rănile pe care le-au avut în copilărie şi la neîmplinirile vieţii lor. Cu toate acestea ei reuşesc făcând eforturi supraomeneşti să se depăşească”.
Biserica este în construcţie
Se lucrează şi la finalizarea bisericii din curtea mănăstirii. Lucrările sunt făcute însă de muncitori angajaţi: „Acum încercăm să terminăm biserica, să facem porticul exterior. Tot timpul suntem în lucrări aici pentru că suntem şi mulţi. Casa este plină la maxim, nu avem un pat liber. Muncile serioase însă le fac persoane pe care le-am angajat şi oameni care vin voluntar şi ne ajută. De asemenea, familia mea, părinţii, că eu aici în sat locuiesc. Încercăm să ne auto susţinem, ne producem noi mâncarea, însă şi primim pentru că lumea ne ajută foarte mult, ne aduce alimente etc. Dar pe cât posibil ne străduim să nu cerem şi să ne gospodărim cu cât avem. Încercăm să ieşim din starea aia de cerşetor, în care ai tendinţa să întinzi mâna ca să primeşti. Eu le cer de multe ori oamenilor care vin la biserică să nu le dea bani copiilor, că oricum când le dai se duc să-şi cumpere ţigări sau băutură şi acesta nu-i ajutor. De asemenea, le spun că dacă vor să ne sprijine, atunci să ne ajute să le facem terapii, să le găsim un loc de muncă, sau o chirie, ori să le construim o căsuţă. Dar să le dai 10 lei, sau o sută, nu îi ajuţi absolut cu nimic decât să bea, să fumeze şi apoi să avem probleme şi circ în casă. Poate că unora li s-a părut puţin ciudată cererea mea, însă a ajuta un om nu înseamnă neapărat a-i da, ci mai degrabă a-l trezi şi a-l face conştient de darurile pe care le are şi a-l ajuta să le folosească pentru binele lui, pentru că nu se pot integra în societate atâta timp cât noi îi ţinem într-o stare de parazitism. Sigur, trebuie să ţinem cont de cei care nu pot din punct de vedere fizic, psihic, să facă paşi în viaţă, aici trebuie ajutor pentru că atâta pot ei, dar în momentul în care îl susţii pe un tânăr în a bea şi a fuma, atunci nu este bine. Ei trebuie ajutaţi să-şi găsească un rost în viaţă”, a conchis Irineu Bârle.
