Rezultate la Ziua Bunei Vecinătăţi

0
531

Duminică, 24 iulie, la Sighetu Marmaţiei, s-a desfăşurat Ziua Bunei Vecinătăţi. Ca invitaţi, au fost prezente 50 de oficialităţi ucrainene: guvernatorul regiunii Transcarpatia, Ghenadii Moskal; preşedintele Consiliului regional Transcarpatia, Rivis Michail; preşedintele Administraţiei Regionale de Stat Rahiv, Basaraba Pavlo Vasylovici; preşedintele Radei raionale Rahiv, Dan Vasyl Ivanovici; ataşatul Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, Teofil Rendiuk; consulul României la Cernăuţi, Eleonora Moldovan; primari ai localităţilor din Transcarpatia, şefi ai unor instituţii din Ucraina.
Întâlnirea oficialităţilor a avut loc pe podul peste Tisa, unde oaspeţii au fost întâmpinaţi cu colac, sare şi horincă. Prefectul Sebastian Mihai Lupuţ a spus: “Evenimentul pe care îl organizăm astăzi se doreşte a fi unul tipic maramureşean, în care specificul acestei zone să fie promovat şi valorificat. Suntem mândri de tradiţiile şi de valorile noastre, care ne fac unici în Europa, o comunitate care se bazează pe conceptul de unitate în diversitate. Ştim că şi fraţii noştri ucraineni împărtăşesc valorile europene, ştim că au ce oferi marii comunităţi europene şi dorim să îi sprijinim pentru a face paşi siguri spre aderare. Aderarea la Uniunea Europeană nu a fost uşoară nici pentru România şi nu va fi simplă nici pentru Ucraina, dar este important să se ştie că noi suntem alături de vecinii noştri şi dorim să îi ajutăm. Ucraina este parte integrantă a familiei europene şi trebuie sprijinită în eforturile sale de a se reforma. Maramureşul poate să îşi aducă aportul în acest sens, inclusiv prin implementarea unor proiecte transfrontaliere, fie ele realizate la nivel de judeţ şi regiune, fie la nivel mai mic, între diverse localităţi. Bazele unor asemenea proiecte le vom pune astăzi, prin discuţii pe care le vom purta la nivel de primari şi de conducere a judeţului Maramureş, respectiv a regiunii Transcarpatia, dar şi la nivel de conducere a unor diverse instituţii ale celor două state, reprezentate aici”.
semnare-protocolGuvernatorul Ghenadii Moskal şi-a rostit discursul în limba română. Gabriel Zetea şi Rivis Michail au subliniat necesitatea derulării unor proiecte comune pe linie de infrastructură, iar doamna consul Eleonora Moldovan a cerut dinamizarea dialogului româno-ucrainean, afirmând că a constatat deschidere a ambelor popoare pentru colaborare. Aceasta a asigurat asistenţa de întreg sprijinul Ministerului Afacerilor Externe pentru dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere. Teofil Rendiuk a afirmat că exemplul Maramureşului şi al Transcarpatiei merită extrapolat şi la alte regiuni din România şi Ucraina.
Următorul moment a constat în semnarea unor protocoale bilaterale. Astfel, prefectul Sebastian Mihai Lupuţ şi guvernatorul Ghenadii Moskal au semnat Programul comun de activităţi pe anul 2017, care prevede organizarea în comun a unor evenimente din sfera culturală, sportivă şi administrativă. Totodată, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Horia Scubli, şi primarul oraşului Hust, Kashchuk Vladimir Pavlovich, au semnat un protocol de înfrăţire între cele două localităţi. „Din acest moment, puteţi să vă consideraţi fratele tuturor celor din Sighetu Marmaţiei, şi nu numai de aici”, i-a spus Horia Scubli omologului său din Hust, afirmând că urmează să invite Consiliul Local al localităţii ucrainene la o şedinţă comună cu Consiliul Local Sighetu Marmaţiei, în cadrul căreia să se constituie un grup de lucru care să se ocupe de proiectele comune concrete.
În cadrul întâlnirii, s-au discutat aspecte privind implementarea unor proiecte transfrontaliere cu finanţare europeană, având ca obiectiv modernizarea Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei şi redeschiderea şi dotarea clinicii din Slatina, Ucraina, respectiv reabilitarea Liceului „Taras Şevcenko” din Sighetu Marmaţiei şi modernizarea Liceului „Mihai Eminescu” din Slatina. De asemenea, primarul localităţii maramureşene Bistra, Vasile Duciuc, şi preşedintele Administraţiei Regionale de Stat Rahiv, Basaraba Pavlo Vasylovici, au semnat un protocol de colaborare.
În continuare, cele două delegaţii au făcut un tur al Muzeului Satului Maramureşean, fiind întâmpinaţi cu ospitalitate de reprezentanţii tuturor localităţilor implicate. Gospodarii au servit oficialităţile cu bucate tradiţionale şi horincă maramureşeană, grupurile folclorice au cântat şi au dansat, iar oaspeţii ucraineni au fost încântaţi de obiectele aduse spre vânzare de meşterii populari.
(V.B.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.