Compania Remin, în prag de faliment!

0
869

Un incident din 2010 aduce Compania Remin în prag de faliment. Din cauza apelor de mină care au depăşit concentraţia maximă admisă în ce priveşte conţinutul de reziduuri, Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa a perceput penalizări în câteva luni succesive. Aşa s-a ajuns la o sumă de circa 70.000.000 de lei pe care Remin o datorează Apelor Române. Mai mult, Remin a pierdut în instanţă posibilitatea de a nu plăti această penalizare. Conducerea Remin caută acum o soluţie pentru a scăpa de procedura de faliment, motiv pentru care ieri, 25 iulie, la Palatul Administrativ, a fost convocată Comisia de Dialog Social.

La şedinţa Comisiei de Dialog Social, au fost prezenţi directorul Administraţiei de Apă Someş Tisa, Cristian Ciulbea, reprezentanţi ai Remin, ai instituţiilor de mediu, sindicalişti. Aceştia şi-au prezentat punctul de vedere în faţa autorităţilor judeţene. Sindicaliştii consideră aceste penalizări abuzive şi cer sprijinul conducerii judeţului, pentru ca activitatea Remin să nu fie perturbată. „În urma unor acţiuni ale SGA Maramureş, s-au perceput penalităţi în câteva luni succesive, în cuantum de peste 700 de miliarde de lei vechi. La vremea respectivă, se ştia clar că nici una dintre unităţile miniere nu se paote încadra în parametrii stipulaţi de lege cu apele de mină care se deversează în emisar. Noi le considerăm abuzive, cu scopuri obscure, deoarece nu puteau fi justificate decât prin faptul că Remin nu avea activitate. Remin se ocupă de conservarea şi închiderea perimetrelor miniere. dialog_social-(1)Ministerul Economiei, prin societatea Conversmin, nu a finanţat construirea de staţii moderne, care să ducă la epurarea apelor de mină. Nu se pot considera ape uzate deoarece nu sunt utilizate în procesul de producţie. Sumele mari neplătite în timp au dus ca Administraţia Bazinală Someş Tisa să depună la 6 iulie 2016 la Tribunalul Timiş, unde se judecă dosarul de insolvenţă al Companiei Remin, cererea de intrare în faliment pentru neplata acelor penalităţi”, a explicat liderul Sindicatului Meridian Maramureş, Ştefan Petricean. La rândul său, inginerul-şef al companiei Remin, Ioan Nechita, a arătat că s-a ajuns „într-o situaţie delicată”. Nefuncţionarea companiei ar putea avea efecte negative asupra poluării mediului. „S-a ajuns într-o situaţie delicată prin apariţia acestei cereri. Falimentul Companiei Remin ar putea să reprezinte un potenţial pericol pentru zonele afectate de activităţile miniere care au avut loc în zona Maramureş – Satu Mare, chiar Bistriţa. Începând cu 2007, activitatea minieră de exploatare de la Remin a încetat. S-au întocmit acele planuri oprire a activităţii pentru toate perimetrele aparţinătoare companiei, obţinându-se şi avizele de gospodărire a apelor şi de mediu, necesare pentru conservarea şi închiderea perimetrelor miniere. În 2010, a apărut o situaţie delicată, în aprilie-decembrie, au fost emise mai multe procese verbale de constatare a depăşirilor concentraţiilor maxime admise, fapt care a generat acele facturi şi datorii către Apele Române de circa 70 de milioane de lei. Prin activitatea pe care noi am desfăşurat-o începând cu 2007, după încetarea activităţii de producţie, activitatea era doar de conservare, monitorizare, pază, întreţinere a unor obiective, lucrări care se fac şi în acest moment, în cadrul unor contracte pe care Remin le încheie în fiecare an cu Ministerul Economiei, prin Conversmin Bucureşti”, a punctat Ioan Nechita. De cealaltă parte, directorul Administraţiei de Apă Someş Tisa, Cristian Ciulbea a declarat că s-ar fi putut evita această situaţie dacă în contul instituţiei pe care o reprezintă ar fi fost virată suma de 100 de lei, necesară pentru a nu se prescrie cei 471.000 de lei. Numai că administratorul judiciar a refuzat plata celor 100 de lei. Oficialul Administraţiei de Apă Someş Tisa a mai arătat că nu a avut altă variantă legală pentru recuperarea banilor, decât aceea de a cere falimentul Remin, altfel ar fi trebuit să plătească din propriul buzunar penalitatea ce aparţine Remin. Prefectul judeţului Maramureş, Sebastian Lupuţ, a declarat că se vor face adrese către Ministerul Mediului şi Ministerul Economiei pentru a se vedea care este poziţia acestora în privinţa companiei Remin. Pe de altă parte, conducerii companiei i s-a sugerat să stabilească împreună cu Administraţia bazinală Apă Someş Tisa un program de plăţi sau să găsească împreună o soluţie la problema semnalată.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.