Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş, cu sediul în municipiul Baia Mare, str. 22 Decembrie nr. 37, organizează un concurs pentru ocuparea a şase posturi vacante de personal contractual, cu recrutare din sursă externă. Este vorba despre 3 posturi vacante de personal contractual – referent II la compartimentul secretariat, documente clasificate şi arhivă, respectiv câte unul din cadrul Serviciului Cabinet, Poliţiei Oraşului Baia Sprie şi Poliţiei Oraşului Vişeu de Sus, un post vacant de personal contractual – referent II la compartimentul evidenţe operative, Poliţia Municipiului Sighetu Marmaţiei şi 2 posturi vacante de personal contractual – îngrijitor, unul la Serviciul Logistic – Biroul Administrarea Patrimoniului Imobiliar şi Intendenţă şi unul la compartimentul deservire, Poliţia Municipiului Baia Mare.
Pot participa la examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România; cunosc limba română, scris şi vorbit; au vârsta minimă reglementată de prevederile legale; au capacitate deplină de exerciţiu; au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza fişei de aptitudine în muncă, eliberată de structura de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi pe baza examinării psihologice efectuate de către psihologi din cadrul Centrului de Psihosociologie al MAI. Condiţia referitoare la starea de sănătate se consideră îndeplinită numai în situaţia declarării „apt medical” şi „apt psihologic”. Condiţia nu este îndeplinită şi, prin urmare, candidatura va fi respinsă în situaţia candidaţilor declaraţi „apt limitat”, „apt condiţionat” sau „inapt”. De asemenea e obligatoriu ca persoanele înscrise la concurs să nu fi fost condamnate definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea. În plus, candidaţii mai trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
A. pentru posturile de referent II menţionate la punctul I şi II
a) studii de specialitate: studii liceale cu diplomă de bacalaureat;
b) cursuri/programe de perfecţionare/specializare: atestat profesional/curs operare pe calculator/tehnică de calcul.
B. posturile de îngrijitor
a) studii de specialitate: studii gimnaziale (8 clase)
Înscrierile se realizează până în data de 9 august, inclusiv. Candidaţii trebuie să depună cu ocazia înscrierii documentele necesare pentru constituirea dosarului de concurs, cu excepţia documentelor privind examinarea medicală şi psihologică, care se depun la sediul instituţiei până la data de 24 august. Concursul/examenul constă în trei etape succesive, respectiv:
a) selecţia dosarelor de înscriere – 25.08.2016
b) proba scrisă – 31.08.2016
c) interviul – 05.09.2016
Informaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, telefon 0262/207.711 interior 20111 de luni până vineri între orele 08:00-16:00, sau pe site-ul de internet www.mm.politiaromana.ro.