Gheorghe Pauliş (nume de scriitor: Iurii Pavliş) s-a născut în 1931, într-un sat din judeţul Caraş Severin. A făcut şcoala pedagogică (în limba ucraineană) la Sighetu Marmaţiei şi de atunci a rămas în Maramureş, unde s-a căsătorit, a profesat ca dascăl şi a scris multe cărţi de poezie în limba ucraineană, pentru care a fost răsplătit de două ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, în 1980 şi 2015.
În 16 iulie 2016, l-am vizitat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare, unde s-a internat pentru a-şi trata bronşita rebelă. L-am găsit pus pe glume. Ne-a povestit despre maestrul său, poetul Gheorghe Chivu. Au trecut atîţia ani de atunci! A debutat în 1961, cu un volum de poezii în limba ucraineană. A fost mereu membru al Fondului Literar, care acorda ajutoare scriitorilor – în 1989, era dator cu 39.000 lei. În 1976, a fost primit ca membru plin în Uniunea Scriitorilor.
Locuieşte în comuna Poienile de Sub Munte. Este liber, s-a pensionat, a divorţat în 2014, dar şi-a păstrat programul de scris noaptea între orele 2 şi 6. În acest an, intenţionează să publice un volum de poezii în formă fixă (pantumuri, sonete, rondeluri, haiku-uri, glosse – în catrene, nu în octave) şi un volum de poezii închinate lui Iisus Hristos, pentru copii şi adulţi, cu partituri muzicale scrise de Gheorghe Parascineţ. Iurii Pavliş a fost cîndva şi dirijor de cor şi director de cămin cultural, aşa că se pricepe şi la muzică.
Avînd o boală de plămîni, s-a recuperat la Spitalul din Borşa, unde de sănătatea sa s-a ocupat cu profesionalism doamna dr. Cristina Ştefănescu. Iar la spitalul de pneumoftiziologie din Baia Mare, se află în grija dr. Andreea Filip. Amîndurora ţine să le mulţumească, şi în mod public, prin ziar, ca de altfel şi personalului medical şi de îngrijire, pentru care „fiecare pacient este o personalitate”.
La 77 de ani, are de gînd să înceapă să-şi scrie memoriile. Se gîndeşte intens la anii de demult. A debutat în 1951 (avea 12 ani), la gazeta de perete a şcolii, cu o poezie despre Zoia Kosmodemskaia, eroina sovietică. Era bibliotecarul şcolii, a acceptat să dea cărţi elevilor tocmai pentru a-şi putea alege ce cărţi voia. Atunci a început să citească poezie ucraineană şi ziare ucrainene (a învăţat limba în familie şi apoi la şcoală). Părinţii săi erau oameni simpli (nu ştiau să citească şi să scrie), s-au înscris în Partidul Comunist Român şi plăteau cotizaţie de 50 de bani pe lună, pentru ca fiul lor să aibă şanse mai mari în viaţă şi să ajungă om mare. Of, vremuri, vremuri! Astfel de întîmplări din viaţa sa va relata în amintirile sale pe care probabil le va intitula „Blestemul memoriei”. Se culcă la ora 9, se scoală la ora 2 şi scrie pînă dimineaţă. Doarme pînă pe la ora 10 şi apoi iese în lume, este recunoscut de constătenii săi ca poet, ba chiar a primit şi titlul de cetăţean de onoare al comunei vecine, Repedea. Despre planurile sale de viitor răspunde glumeţ, în 19 martie 2016 a împlinit 77 de ani şi urmează … 88 şi apoi 99, desigur!
Acestea sînt fragmente din zilele universului scriitorului Iurii Pavliş, un intelectual legat de ziariştii de la Graiul – ne vizitează de cîte ori vine în Baia Mare şi ne aduce ceva „proaspăt”, o poezie, măcar un vers nou marca Iurii Pavliş.
