Mircea ROMAN, de sorginte lăpuşeană, este unul dintre cei mai cunoscuţi sculptori români contemporani. S-a născut în comuna Băiuţ şi a copilărit la Tg. Lăpuş. A absolvit cursurile Şcolii de Arte din Baia Mare.
Între anii 1980 şi 1984, a urmat Academia de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. Este Membru al Uniunii Artiştilor Pastici din România, Secţia Sculptură. Iniţial, a vrut să se dedice picturii. După admiterea la liceu, orele de pictură n-au mers prea bine, cum recunoaşte singur. Însă profesorul de sculptură l-a încurajat şi a optat pentru sculptură. De-a lungul timpului, a rătăcit multe lucrări, dar prima sculptură pe care a făcut-o o are şi astăzi. După absolvirea facultăţii, în 1984, a mers la Bucureşti unde a găsit o mulţime de artişti foarte buni. „O perioadă de lucru şi căutari” este descrierea acestor ani ce vor culmina în luna mai 1989, cu o expoziţie personală. Schimbarea se va produce în 1992, cînd a primit Marele Premiu la Trienala de Sculptură de la Osaka, cu lucrarea “Suflet cu bube”, un fel de „Oscar” în sculptură, despre care spune: “Mi-a dat încredere şi mi-a permis să ajung la Londra, în rezidenţă la Delfina Studios”. Pînă în prezent, Mircea Roman este singurul român care a obţinut acest premiu.
– Ce a urmat după terminarea facultăţii?
Mircea Roman: ,,După facultate, în 1984, singurul loc de muncă ce mi s-a oferit a fost la întreprinderea „Marmura” Bucureşti, ca cioplitor la normă. Apoi am ajuns să lucrez cu Anca Petrescu la machetele pentru Casa Poporului, cu un salariu mic, de stagiar. După cîştigarea „Oscarului” în sculptură, Londra s-a dovedit a fi un spaţiu propice pentru activitatea artistică. Am lucrat mult, cum în România nu cred că reuşeam şi asta m-a ajutat să merg mai departe. Am văzut multă artă şi multă artă contemporană. Dacă Londra a favorizat actul creator, nu la fel s-a întâmplat cu posibilităţile de a expune. M-am întors în România tocmai pentru că îmi place să expun şi acest lucru mi-a reuşit cu succes aici. În anul 2005, am făcut primul transport cu lucrări în ţară, după care am prezentat publicului expoziţia Dezorient Expres, la Muzeul Ţăranului Român. M-am întors definitiv în România în anul 2007, cînd a avut loc şi ultimul transport de lucrări, eliberând astfel atelierul londonez”.
– Spuneţi-ne ceva despre Marele Premiu obţinut?
Mircea Roman: “Aveam pe atunci 32 de ani şi nu-mi doream lauri. Le-am trimis japonezilor Mircea Roman: “Suflet cu bube“ mai mult să mă testez şi am obţinut cel mai mare premiu la care poate visa un artist şi de care sînt foarte mîndru. Astfel am pus România pe harta mondială a sculpturii, căci Trienala era şi atunci, ca şi acum, cea mai înaltă competiţie de gen din lume. Cel mai mare premiu la care putea visa un artist plastic”.
– Care este cea mai recentă expoziţie a Dumneavoastră?
Mircea Roman: „Cea mai recentă personală, “Trupuri şi chipuri”, a putut fi văzută în toamna lui 2011 pe simezele Galeriei AnnArt în Bucureşti. Am expus lucrări în oraşe din ţară şi străinătate. Am realizat peste 11 expoziţii personale, 12 expoziţii de grup. Am participat la expoziţii internaţionale şi la expoziţii de artă contemporană în România şi străinătate, cred că vreo 9 participări”.
Preferinţa sculptorului pentru reprezentarea figurii umane şi pentru lemn, materialul care îi facilitează exprimarea, transpar din lucrările expuse. În 2007, pe piaţa tranzacţiilor de artă din România, „Păpuşa sau femeia care nu e scândură” fusese adjudecată pentru 26.000 de lei, de la un preţ de pornire de 15.000 lei, la Casa Monavissa, situîndu-l într-un top 10 al vînzărilor artiştilor de la noi, fiind singurul plastician contemporan licitat alături de Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor Aman, Gheorghe Petraşcu. Prin plecarea în Marea Britanie, despărţirea de România nu fusese definitivă, prin amabilitatea prietenului Mitică Cozma fusese prezent în expoziţiile din Bucureşti, iar lucrările sale au atras atenţia criticii de specialitate.
– Ce alte premii aţi obţinut?
Mircea Roman: „În 1998 am obţinut Premiul “Atelier 35“ Bucureşti, în 1992 Marele premiu al Trienalei de la Osaka, în 1993-1994 “Delphine Studio” Londra, în 2000 am obţinut “Ordinul Serviciul Credincios” în grad de ofiţer, în anul 2008 Medalia de aur a Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova şi altele, pe care nu le mai înşir. Am expus şi lucrări de mari dimensiuni. În 2000, Hammersmith Londra; 1999, Memorial Sag România. Am participat la nenumărate tabere de creaţie şi simpozioane, iar lucrările au fost prezentate în colecţii muzeale şi private”.
Chiar dacă sculpturile sale îmbracă forme abstracte, figura umană sau părţi ale acesteia se pot recunoaşte cu uşurinţă. Mircea Roman a separat sufletul de trup. Sufletul are portret, mînă şi aripi ca să se poată înălţa, iar trupul este format din picioare şi din veşmîntul ca o temniţă. Uneori corpurile par himere sub formă de piramide umblătoare, alteori ascunse, fiind în veşmintele tubulare denumite „cutii umane”, lasă sufletul să respire parcă prin fereastra geometrică a unei cazemate.
Mircea Roman, un artist de mare calibru, menţiona odată: „am considerat că este mai important să fiu eu însumi decît să fiu la modă”. Marele cîştig al lui Mircea Roman este identitatea artistică a operei sale, originalitatea, motiv pentru care, recunoscîndu-se pe el însuşi în sculpturile pe care le face, speră încă într-o echilibrare a lumii cu propriul destin: „eu cred că pînă la urmă am să reuşesc”.
În concluzie, putem spune că este un privilegiu şi o mîndrie pentru lăpuşeni ca un artist de talia lui Mircea Roman să trăiască şi să lucreze în România.
