În 7 februarie 2015 la Sighetu Marmaţiei s-a semnat o „înţelegere” între Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, Fundaţia Corneliu Coposu şi Clubul Naţional Ţărănist, căreia i s-a alăturat şi Sucursala ANMR Maramureş avînd ca scop final „restaurarea monarhiei constituţionale”. În încheierea „înţelegerii de la Sighet”, semnatarii strigau (în scris): „Trăiască Regele!”
Deşi în primăvara acestui an s-au marcat 150 de ani de la întronarea prinţului şi apoi a regelui Carol I (1866-1914), la Sighet, ca şi în alte aşezări din Maramureş „înţeleşii” au fost ca inexistenţi în a „promova monarhia” şi a striga ceea ce au semnat la sfîrşit.
Tot de la Sighet şi-a început „cursa ciclistă”, în 23 aprilie 2015, principele Nicolae (n.1985 în Elveţia, fiul fiicei Elena a regelui Mihai), înnobilat de bunic cu acest titlu în 2010. O speranţă pentru ocuparea tronului în România, care însă a fost detronat din dinastie de regele Mihai.
Opinia noastră este că monarhia ar fi avut viitor în România dacă regele Mihai ar fi avut la revenirea în ţară vreo 55-60 de ani. Dar, acum, la vîrsta sa venerabilă – 95 de ani, fiind şi grav bolnav – ce speranţe îşi pot pune românii în strigătul „înţeleşilor” de la Sighet: „Trăiască regele!”? Istoricul Alex Mihai Stoenescu, în „Istoria loviturilor de stat din România” (vol. 4) susţine că oricum, sfîrşitul dinastiei de Hohenzollern Sigmaringen „se va produce pe cale naturală întrucît familia regelui Mihai a fost înzestrată de soartă numai cu 5 fete şi un nepot, lipsiţi de orice drept dinastic”!
Sigur, regele Mihai, prin noul statut al Casei regale din mai 2011, a numit-o pe principesa Margareta (n. 1949) „succesorul meu dinastic şi şef al Casei Regale, după moartea mea”. În cazul în care „naţiunea română şi Parlamentul vor considera potrivită folosirea monarhiei ca formă de guvernămînt”, regele Mihai cerea în 2011 Parlamentului „să renunţe la aplicarea legii salice – (succesorii doar bărbaţi n.n.) – care nu corespunde nici drepturilor din Europa de astăzi, nici valorilor societăţii româneşti”, ca Margareta să devină „regina României” şi Radu Duda, prinţ consort!
În ultima perioadă, nu „înţeleşii” de la Sighet, ci un vicepremier al Guvernului Cioloş, prof. univ. dr. Vasile Dâncu, dintr-un spirit plin de ascunzişuri misterioase, cam neconstituţional, a lansat un proiect de lege care încearcă să introducă Casa regală pe uşa din dos în sistemul românesc de instituţii publice şi ONG-uri. Între altele, proiectul lui Dâncu prevede acordarea Casei regale a atributelor de „instituţie publică”, concesiunea pe 99 de ani a reşedinţei acestei „case” şi – revoltător! – stipendii de la bugetul statului, precum şi un număr de 24 de „ciocoi curteni”, salarizat de la bugetul statului, care să devină „slugile” alteţelor regale Margareta şi Radu. Vicepremierul Dâncu, dacă e s-o spunem pe cea dreaptă, nu poate fi înţeles „nici omeneşte, nici ROMÂNEŞTE” cu lansarea acestui „proiect” sfidător la adresa unor medici, cadre didactice, funcţionari publici etc., cărora nu li se găsesc resurse bugetare pentru creşterea salariilor lor îndreptăţite! Să nu cunoască dl. Dâncu că bunurile deţinute de rege şi Casa regală sînt estimate la vreo 260 milioane de euro?
Cînd s-a discutat, în 2014, chestiunea de revizuire a Constituţiei din 2003, prof.univ.dr. Genoveva Vrabie de la Universitatea din Iaşi, opina – în revista „Dreptul” nr. 5/2014 – că potrivit Constituţiei în vigoare nu pot forma obiectul revizuirii caracterului naţional şi indivizibil al statului român, limba oficială, integritatea teritorială, precum şi „FORMA REPUBLICANĂ de guvernămînt”! Distinsa universitară ieşeană se întreba dacă are România o „casă regală” şi în ce ACT JURIDIC de stat şi nu de regele Mihai este reglementată existenţa ei? Şi dacă „într-adevăr există o Casă regală, cum se poate stabili natura ei juridică, de instituţie ce există într-un stat REPUBLICAN?” Şi nu găsea o cale constituţională de rezolvare, Constituţia din 2003 interzicînd schimbarea formei republicane de guvernămînt!
Din nefericire, nici soţii Margareta cu Duda n-au nici un urmaş – fie chiar de sex feminin! – care să le urmeze la tron. Cum se poate notifica concesionarea reşedinţei pe 99 de ani!?
Mai în glumă, mai în serios, în tonul strigătului de la Sighet – „Trăiască regele!” – ne întrebăm şi noi: CARE REGE?! Poate vreunul din cei doi regi – intern şi altul mondial – al Casei regale a lui Cioabă de la Sibiu?
Să nu cunoască dl. vicepremier Dâncu prevederea Constituţiei? Doar a jurat pe această „Biblie” a românilor, aprobată prin referendum naţional în 2003! Dar cîţi dintre demnitarii ţării uită, după ce iscălitura lor pe Jurămînt nici nu s-a uscat, de Constituţie, de legile ţării. Dovadă că în Parlament sînt peste 150 de deputaţi şi senatori „penali”, că însuşi prezidentul Iohannis sfidează o decizie irevocabilă a Curţii de Apel Braşov privind imobilul, obţinut prin fals în acte, de familia sa?! Cînd ţara „arde”, „babe tehnocrate” vor să aşeze „coroane regaliste” unei monarhii aflată spre apusul existenţei sale în România.
Cum spune o rostire populară: „bună ţară, rea tocmeală/ Hît-o-n c… de rînduială!”