Colegiul Naţional Gheorghe Şincai, în topul promovabilităţii la bacalaureat

0
2549

Instituţia liceală cu cele mai bune rezultate la examenul de bacalaureat din Maramureş este Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Baia Mare. Aici procentul de promovabilitate este de 100%. Candidaţii au fost declaraţi admişi în totalitate la examenul maturităţii şi în alte unităţi liceale din judeţ, numai că aici numărul participanţilor a fost unul redus. Astfel, la Liceul Tehnologic Traian Vuia din Tăuţii Măgherăuş s-au prezentat doi candidaţi care au fost declaraţi admişi, ceea ce înseamnă că procentul de promovare este de 100%. O situaţie similară se înregistrează şi la Liceul Spiru Haret, unde au fost doi candidaţi, ambii obţinând note de trecere, în timp ce la Săliştea de Sus a existat un candidat care a fost declarat admis. Procent de promovabilitate de 100% a fost înregistrat şi la Liceul Teologic Penticostal, unde au susţinut examenul 33 de candidaţi, toţi fiind declaraţi reuşiţi. La polul opus se situează liceele unde procentul de promovare a fost zero. Este cazul liceelor din Ocna Şugatag, Petrova, Fărcaşa, Poienile de Sub Munte şi Ruscova. În Maramureş, înainte de contestaţii, procentul de promovare este de 66,98%. Cei mai mulţi candidaţi au obţinut note între 8 şi 9, respectiv 632. Alţi 504 absolvenţi au avut medii între 6 şi 7, 584 de candidaţi au fost notaţi cu medii între 7 şi 8, iar 496 de tineri au trecut de examen cu medii între 9 şi 10. De asemenea, la nivelul Maramureşului s-au înregistrat şi 5 medii de 10, ceea ce clasează judeţul pe locul al doilea la nivel naţional în privinţa celor mai multe medii de 10 obţinute la prima sesiune a bacalaureatului din acest an.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.