Pentru prima dată din anul 1948, anul desfiinţării Bisericii Greco-catolice, în localitatea Bercu Nou (jud. Satu Mare) s-a săvârşit un serviciu religios greco-catolic, duminică 3 iulie 2016: sfinţirea a două clopote aduse din Italia cu mulţi ani în urmă de către părintele capucin Marin Francisc Covrig (călugăr la Napoli – Italia, născut în Bercu Nou), cu intenţia de a reînfiinţa comunitatea greco-catolică din satul său natal.
Ceremonia a fost condusă de către ieromonahul Ermil Alexandru Jurja OSBM, egumen la mănăstirea Baziliană ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Prilog.
După sfinţirea clopotelor s-a făcut un parastas pentru toţi decedaţii satului şi în special pentru aceia care au dorit să trăiască evenimentul mai sus amintit, dar care, între timp, au fost chemaţi la Domnul.
Satul Bercu Nou este o comunitate de maramureşeni greco-catolici ajunşi aici în trei etape: între anii 1925-1927 au plecat din Vişeul de mijloc, Vişeul de Jos şi Apşa (în prezent pe teritoriul Ucrainei) şi au fost împroprietăriţi de către stat din averea boierului. Al doilea grup de familii au plecat în anul 1937 din Vişeu de Mijloc şi Vişeul de Jos, iar al treilea grup de familii au ajuns între anii 1953-1954 din Vişeul de Mijloc şi Vişeul de Jos.
La evenimentul de duminică au participat preotul Ionel Jurja (paroh de Odoreu, jud. Satu Mare), care, în consens cu enoriaşii, a dăruit clopotniţa din lemn; ieromonahul David Daniel Ţuţuraş (egumen şi paroh al bisericii din Apşa de Jos şi Slatina (Ucraina), împreună cu fratele Lucian Liviu Dunăre; ieromonahul Ioan M. Albu OSBM de la Mănăstirea din Prilog şi binenţeles gazda evenimentului, ieromonahul capucin Marin Francisc Covrig, venit din Napoli-Italia. A fost prezentă la eveniment şi doamna Maria Vida, preşedinta Reuniunii Mariane din Satu Mare, localnici şi sătmăreni.
În scurta sa cuvântare, părintele egumen Ermil A. Jurja a explicat rolul clopoţeilor de la veşmintele preoţilor Vechiului Testament, apoi diferitele obiecte metalice şi din lemn folosite pentru chemarea la rugăciune în catacombele Romei în vremea celor trei secole de persecuţie a Bisericii creştine, continuând cu introducerea clopotelor în Biserica Apuseană şi mai târziu în Biserica din Răsărit. A luat apoi cuvântul şi părintele capucin Marin Francisc care a făcut o scurtă descriere istorică a satului, de la venirea strămoşilor din Maramureş la Bercu Nou, citind o listă întreagă şi completă cu toate familiile. A încheiat cu mulţumirea şi lauda adusă lui Dumnezeu pentru evenimentul acesta. În casa sa părintească, aşezată în curtea unde s-au sfinţit clopotele, se găseşte o frumoasă Capelă greco-catolică amenajată de părintele capucin în aceşti ani şi care aşteaptă un preot greco-catolic care să celebreze aici Sfânta Liturghie.