Moşii de Vară în Ţara Lăpuşului

0
482
Parastasul de la capela din Tg. Lăpuş

Sîmbătă, 18 iunie 2016, această sărbătoare creştinească s-a desfăşurat în toate mănăstirile şi bisericile şi este dedicată pomenirii morţilor. S-au oficiat Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuţi la cele veşnice.

La Catedrala ortodoxă română „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Tg. Lă­puş, începînd cu ora 9, s-au oficiat Sfînta Utrenie, urmată de sfînta Liturghie, şi-n final, un Parastas de pomenire a morţilor, de către preotul paroh Andrei Baboşan şi preotul Mihai Gheduţiu. Apoi, credincioşii am urcat la Cimitirul ortodox unde, în faţa Capelei, s-a oficiat un Parastas de pomenire a morţilor, cu rugăciuni şi lumînări aprinse pe morminte.
• Moşii de Vară sau Sîmbăta Morţilor este una dintre sărbătorile religioase în care se pomenesc morţii. Pentru această sărbătoare, femeile cumpără căni sau oale de lut şi gătesc mîncăruri pe care le vor da de pomană. Tradiţia spune că, începînd cu Joia Mare, porţile raiului şi iadului sînt deschise şi sufletele morţilor vin prin locurile pe unde au trăit. În sîmbăta morţilor, se întorc în lumea de dincolo. Pentru ca sufletele celor adormiţi să fie împăcate şi liniştite, se fac pomeni. Mormintele au fost curăţate şi, în unele zone, împodobite cu ramuri de tei sau nuc. De ziua Moşilor de Vară, se obişnuieşte ca oamenii să împartă oale pentru ca cei trecuţi în eternitate să aibă din ce bea apă. În unele zone ale Ţării Lăpuşului, credincioşii presară pe drumul spre Biserică plante mirositoare, ce simbolizează drumul spiritelor spre locul de unde au plecat. Tradiţia spune că, la Moşii de Vară, toţi morţii se duc pe Valea cu Dor. Acolo găsesc bucatele împărţite de cei dragi rămaşi în viaţă. Cei care nu găsesc pomană se retrag trişti în mormînt, ţinînd în braţe crengi cu flori de tei. Una dintre cele mai cunoscute superstiţii spune că de Moşii de Vară nu este voie să dormi afară, să nu mergi noaptea pe la răspîntii, pe la fîntînă, deoarece bîntuie morţii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.