Deputatul ALDE Maramureş, Cornelia Negruţ, i-a cerut ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, într-o interpelare parlamentară, explicaţii privind motivele nefolosirii microbuzelor şcolare din judeţul Maramureş.
„În multe judeţe din ţară, între care şi Maramureş, există încă numeroase probleme în ceea ce priveşte modul de gestionare a microbuzelor/autobuzelor şcolare de către autorităţile administraţiei publice locale. Numai în judeţul Maramureş există mai multe comune în care elevii nu pot utiliza aceste mijloace de transport, cu toate că ele există!”, a precizat parlamentarul de Maramureş în documentul oficial înaintat conducerii MENCŞ. În aceste condiţii, a mai adăugat Negruţ, o serie de microbuze şcolare nu sunt folosite la nivelul întregii ţări, fapt cu consecinţe nefaste asupra calităţii procesului de învăţământ şi care încurajează, totodată, absenteismul şcolar.
În finalul interpelării, deputatul ALDE i-a cerut ministrului educaţiei să răspundă la următoarele întrebări: „În ce stadiu se află demersurile autorităţilor locale din ţară, şi punctual a celor din judeţul Maramureş, care au preluat anul trecut microbuzele şcolare pentru utilizare, respectiv înmatricularea, autorizarea, angajarea şoferului, asigurarea combustibilului etc.? Din datele comunicate de către Inspectoratele Şcolare Judeţene şi aflate la dispoziţia dvs., care este situaţia microbuzelor şcolare nefolosite în prezent, atât la nivel naţional, cât şi în Maramureş? Câte microbuze şcolare deservesc actualmente unităţile de învăţământ din ţară, şi specific în judeţul Maramureş, raportat la necesarul existent?”.