Atletism. Bronz pentru CSM Baia Mare la Campionatul Naţional

3
838

CSM Baia Mare a fost prezent, în 12 iunie, în capitală, la Campionatul Naţional de Atletism, cu doi sportivi. Unul dintre ei, Marian Ioan Varga, a cucerit medalia de bronz la aruncarea mingii de oină şi locul IV la aruncarea greutăţii. Sportivul băimărean este antrenat de prof. Viorica Tarţa şi este elev în clasa a III-a C la Şcoala „Dimitrie Cantemir” (învăţător Florian Feidi). Cel de-al doilea atlet legitimat la CSM Baia Mare, Vladimir Anton Dzeabeniuc, a ajuns în finala de la 50 m plat şi s-a clasat pe locul VII din 41 de concurenţi. A ajuns, de asemenea, în finală la săritura în lungime, ocupînd locul VIII din 24 de sportivi. La competiţia regională de la Cluj-Napoca, Vladimir s-a calificat pînă în semifinale la lungime şi 50 m plat. Performanţele atletului care practică această disciplină sînt mai mult decît mulţumitoare, în condiţiile în care acesta s-a apucat de atletism abia în luna martie a acestui an. Vladimir Anton Dzeabeniuc şi-a mai trecut în palmares pînă acum o finală la CN, etapa judeţeană, la triatlon (50 m plat, săritura în lungime şi aruncarea mingii de oină), în luna mai, dar şi semifinalist la Campionatul Naţional, zona Cluj (Ardeal), tot în luna mai, la săritura în lungime şi 50 m plat. Pe lîngă rezultatele deosebite obţinute la atletism, Vladimir se poate mîndri cu rezultate apreciabile şi la învăţătură şi vioară. Vladimir Anton este antrenat de prof. Viorica Tarţa şi este elev la Liceul de Arte, clasa a II-a (clasa steluţelor), învăţător profesor Cristina Walter.

3 COMENTARII

  1. „Stimate” Cosmin Filip sunteti total pe dinafara meseriei de jurnalist. Daca ati facut cumva studii superioare de jurnalism, le-ati facut de pomana, v-ati pierdut timpul fara rost. Schimbati-va meseria, mai bine lucrati in agricultura, acolo e nevoie de mana de lucru, poate aveti mai mult succes.

  2. Domnule redactor, va rugam sa va documentati mai exact cand scrieti astfel de articole. CSM Baia Mare a fost reprezentata de mai multi sportivi. Pentru documentare, va recomand sa consultati linkul urmator: http://www.fra.ro/rezultate-1/Rezultate-interne.html sectiunea http://www.fra.ro/rezultate/71465806333.pdf si veti fi surprins sa aflati ca d-na profesoara Pop Terezia -CSM Baia Mare, are chiar o medalie de aur la triatlon si o medalie de bronz la saritura in inaltime, plus alte clasari bune in afara podiumului.
    Va rugam sa promovati adevarul si sa nu faceti materiale comandate.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.