Sub patronajul Institutului Cultural Român, director prof. univ. dr. Radu Baltasiu, în colaborare cu Fundaţia „Ion şi Livia Piso”, Centrul Documentar-Expoziţional al Nobilimii Române Maramureşene din oraşul Vişeu de Sus a găzduit o delegaţie formată din circa o sută de tineri români (însoţiţi de prof. Vasile Belia) veniţi din localităţi de dincolo de râul Tisa: Slatina, Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Bonţul Mare, Podişor , aduşi la Vişeu de Ovidiana Bulumac de la I.C.R. Bucureşti.
Scopul vizitei a fost cunoaşterea originii comune şi a trecutului glorios al nobilimii maramureşene de-a lungul veacurilor, aşa cum o dovedesc documentele de epocă, în special diplomele eliberate de regalitatea apostolic-angevină încă de la începutul anilor 1300. Acest fapt, care a încălzit inimile tinerilor vizitatori, este cu atât mai important şi semnificativ cu cât la nord de râul Tisa (pe întinderea Maramureşului Istoric) se află de secole, atestate documentar, sute de mari familii nobile maramureşene de origine română. Foarte mulţi elevi şi-au găsit, spre surprinderea lor, numele de familie atât în diplomele expuse la Centru, cât mai ales în arborii genealogici ce decorează pereţii aulei magna de la parterul muzeului. Tinerii au beneficiat de o prezentare a epocii medievale pe aceste meleaguri făcută de specialistul nr. 1 în istoria evului de mijloc, academicianul prof. dr. Ioan Aurel POP, rectorul UBB Cluj-Napoca. Întâlnirea s-a încheiat cu un program artistic susţinut de Maria-Casandra Hauşi (cântăreaţă de folclor maramureşean) şi de echipa de căluşari din Romanaţi-Caracal, care a cucerit asistenţa prin elanul dansului popular.
Seara a lăsat o amintire de neşters în memoria tinerilor fraţi de dincolo de Tisa, care s-au simţit acasă.