Au fost schimbate unele criterii de eligibilitate, condiţii specifice şi modul de implementare a schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020. Sînt vizate: introducerea unei prevederi care să permită fermierului diminuarea suprafeţei solicitate pentru sprijinul cuplat la sămînţa de cartof; actele în baza cărora funcţionează persoanele juridice care nu sînt înregistrate la Oficiul Naţional pentru Registrul Comerţului şi prin care dovedesc că desfăşoară activitate agricolă; stabilirea pentru anul 2016 a datei limită de depunere a cererilor unice de plată şi a modificărilor la acestea ca fiind data de 10 iunie; cererile unice de plată şi modificările la acestea pot fi depuse şi după data de 10 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu penalităţi; modificarea termenului de prezentare la APIA a documentelor justificative în ceea ce priveşte sprijinul cuplat pentru mere destinate industrializării pentru obţinerea de produse alimentare nonalcoolice, de la 1 decembrie în 31 decembrie a anului de cerere; abrogarea dispoziţiilor potrivit cărora cuantumul per cap, în cazul sprijinului cuplat la taurinele din rase de carne şi metişii acestora, se acordă diferenţiat.