Şindrila pe acoperişurile caselor dă un aspect estetic, tradiţional. Astfel, o casă veche, cu acoperiş din lemn, este o adevărată comoară pentru iubitorii de tradiţii. Din păcate, în ziua de azi, tot mai mulţi oameni din satele maramureşene, care îşi construiesc sau renovează casele, folosesc materiale moderne, unele mai ieftine, altele mai scumpe, dar care de multe ori dau aspect de kitsch.
Totuşi, în satul Breb, există un localnic ce a păstrat viu un meşteşug, transmis din tată în fiu, acela de a fabrica manual şindrilă, sau draniţă, în termeni populari. Cu toate că la prima vedere pare uşor să confecţionezi şindrila, există o serie de reguli pe care trebuie să le respecţi, altfel produsul finit nu rezistă: „Am un mic atelier unde confecţionez şindrilă. Eu moştenesc acest meşteşug de la tatăl meu. El s-a ocupat cu confecţionarea şindrilei, draniţă, cum îi mai spunem noi în termenii noştri. Eu am păstrat tradiţia şi o duc mai departe. Cereri pentru aşa ceva sunt, dar problema este a materiei prime, în sensul că foarte greu se găseşte buştean, este şi scump. El trebuie să fie de esenţă molid, să nu aibă noduri şi să meargă pe fibră. Dacă nu merge pe fibră, nu se poate desface. Draniţa se face manual, nu cu maşinărie. Dacă o faci manual, rezistenţa ei este mult mai mare decât atunci când o realizezi automat, cu ajutorul unui fierăstrău circular, pentru că atunci când plouă pe ea, apa se duce pe fibră. Dacă e făcut la maşinărie, atunci se îmbibă apa şi ea putrezeşte”, ne-a precizat Petru Tiran, meşteşugar.
Clienţi – muzeele, bisericile şi mai puţin sătenii
Din păcate piaţa de desfacere a micului meşteşugar este compusă, în marea ei majoritate din muzee şi biserici. Persoanele fizice, adică sătenii, apelează mai puţin la el din cauză că preţurile la care se ridică şindrila necesară pentru a acoperi o casă sunt mult mai mari decât dacă ar folosi tabla, spre exemplu. În consecinţă, acoperişurile tradiţionale dispar încet, dar sigur: „Ca şi clienţi vin la noi muzeele de prin ţară, la biserici facem încă, dar persoane fizice sunt mai puţine care îşi permit pentru că deja e un cost destul de mare la şindrilă, atât cu făcutul cât şi cu materia primă. Am mai făcut şindrilă şi la punctele de informare turistică din zonă, unde am avut desfacere. Aici în sat am făcut la englezul care are pensiunea cu casele vechi, tradiţionale, i-am acoperit cele patru case. Practic străinii care vin la noi în sat şi cumpără proprietăţi în Breb, ei pun draniţă. Ai noştri dau jos şi pun tablă. Şindrilă pentru o casă normală din asta veche, ar trebui în jur de 10.000 de bucăţi, iar preţul se ridică undeva la 5.000 de lei, fără TVA. Dar ca şi calitate şi rezistenţă în timp, am văzut draniţă pe acoperişuri, veche de 30 de ani şi încă e viabilă, dar tablă pusă de tot atâţia ani nu am văzut încă. Deci şindrila este mult mai estetică decât tabla, rezistă la gheaţă, căldură, ploaie. Sunt mulţi care tratează lemnul din care este făcută draniţa. În ziua de astăzi sunt tot felul de soluţii speciale care conferă o mai mare durabilitate în timp a şindrilei”, a mai spus meşteşugarul.
Omul a lucrat şi la casele ce ar aparţine prinţului Charles
Petru Tiran ne-a mai explicat că tot el a fost cel care a confecţionat gardul din lemn şi acoperişul pe casele care ar aparţine prinţului Marii Britanii. Acestea au intrat, în ultimul an, într-un amplu proces de restaurare, după ce ani de zile au zăcut în paragină: „La casele prinţului Charles au început de anul trecut să lucreze, să le recondiţioneze, că erau în paragină. Eu i-am făcut acolo gardul, şindrila. De asemenea a venit o firmă ce i-a făcut cuptoarele şi acum mai arată cât de cât. Prinţul Charles nu a fost pe aici prin sat de vreo 12 ani. Atunci a venit şi prima oară în Breb. Câtă vreme s-au alocat bani fundaţiei ăleia care se ocupă de case, e posibil să mai vină prinţul Charles pe la noi. Când a venit s-a plimbat pe aici pe uliţă doar cu trei oameni după el şi cu bâta lui în mână, fără gardă, nimic! Şi saluta pe toată lumea”, a conchis Petru Tiran.
